x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Oltchim – Viborg: S-au vândut toate biletele

Oltchim – Viborg: S-au vândut toate biletele

de Vlad Ionescu    |    05 Mai 2010   •   00:00
Oltchim – Viborg: S-au vândut toate biletele
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Interesul enorm pe care îl suscită finala Ligii Campionilor la handbal feminin, dintre Oltchim şi Viborg, deţinătoarea trofeului, a făcut ca toate biletele scoase la vânzare în vederea meciului retur, care se va disputa la Bucureşti, să se epuizeze în doar câteva ore.

Cererea de bilete a fost de trei ori mai mare decât capacitatea Sălii "Ioan Kunst Ghermănescu", prioritate la cumpărare având suporterii din Râmnicu-Vâlcea şi, în primul rând, abonaţii.

OLTCHIM ESTE PRIMA ECHIPĂ ROMÂNEASCĂ AJUNSĂ ÎN FINALA ACESTEI COMPETIŢII ÎN ULTIMII 20 DE ANI
"Diagrama pe care am primit-o noi pentru bilete cuprinde 5.200 de locuri, din care, conform legii, am pus în vânzare 4.700. Acestea s-au epuizat", a declarat preşedintele Clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu. Pentru Bucureşti nu au mai rămas bilete disponibile, astfel că fanii din Capitală vor fi nevoiţi să vadă meciul la televizor. "Suntem în imposibilitatea practică de a mai vinde bilete pentru acest joc la casele de bilete de la Sala Sporturilor Traian, din Râmnicu-Vâlcea, precum şi de la Sala Polivalentă din Bucureşti. Facem apel la înţelegere din partea tuturor celor care vor fi nemulţumiţi din cauza acestei situaţii generate de lipsa unei săli corespunzătoare pentru un astfel de eveniment major al sportului românesc. Totodată, în numele conducerii clubului, ne cerem scuze pentru această situaţie, precum şi pentru unele lipsuri înregistrate în organizarea acestui joc, amplificate de faptul că acesta nu se poate desfăşura la Râmnicu-Vâlcea", se arată într-un comunicat remis de Oltchim.

Meciul tur al finalei se va disputa la 8 mai, la Herning (ora 17:15), iar returul la 15 mai, la Bucureşti (ora 20:45).

×