
Când, în 2016, a fost introdus sistemul cu împărțirea clasamentului cu play-off și play-out, șeful FRF, Răzvan Burleanu, argumenta decizia: „Iubitorii de fotbal vor avea ocazia să vadă patru meciuri Steaua-Dinamo pe an. Stadioane pline, interes crescut pentru lupta la titlu”. Asta s-a întâmplat însă doar în două ediții, pentru că, ulterior, Dinamo n-a mai prins Top 6. Au prins însă în anii următori play-off-ul echipe ca Pandurii Tg. Jiu, Poli Iași, Sepsi, Gaz Metan Mediaș, FC Botoșani, Academica Clinceni, FC Voluntari sau FC Argeș, care n-au contat niciodată în lupta la titlu și au considerat calificarea în play-off doar scăpare de grijile retrogradării. Dintre ele, trei s-au desființat, iar două se zbat acum în anonimatul ligii secunde.
După 10 ani s-a împlinit dorința lui Răzvan Burleanu ca play-off-ul să fie spectaculos. Pentru prima oară de la înființarea sistemului cu împărțirea clasamentului în echipe care trag la titlu și echipe care trag să evite retrogradarea, play-off-ul chiar arată a play-off. Mai mult, după înjumătățirea punctelor lupta va fi și mai strânsă. Ultima etapă din sezonul regular va decide doar dacă între prima și ultima clasată diferența de puncte va fi de două sau de patru puncte. „Dacă ar fi play-off-ul în fiecare an așa...”, ar fi spus șeful FRF pe culoarele Federației. Și pare că toată lumea este fericită. Nu vom avea doar încă două meciuri FCSB-Dinamo. Vor mai fi și dublele FCSB-Rapid, Dinamo-Rapid, CFR Cluj-U Cluj, Craiova-Rapid sau Dinamo-Craiova. Asta înseamnă stadioane pline și audiențe TV fără precedent pentru campionatul nostru.
Primăvară fierbinte pe Arena Națională. Va rezista gazonul?
Suporterii vor avea cea mai bogată primăvară din ultimii mulți ani. Pe lângă meciurile de campionat, care se anunță toate derby-uri, mai sunt și meciurile FCSB din Europa, primul chiar mâine, pe Arena Națională, cu Olympique Lyon. Dacă echipa din Berceni va reuși minunea să treacă de francezi, va întâlni, probabil, din nou pe Manchester United, încă o ocazie pentru Gigi Becali să mai umple o dată stadionul. Oricum, Arena Națională „va gâfâi” în această primăvară, pentru că va mai fi și meciul naționalei României cu Bosnia pe 21 martie în preliminariile Mondialului 2026 din America. FCSB va juca aici cele 5 meciuri de acasă din play-off plus meciul de mâine cu Ol. Lyon. Tot pe Arena Națională va juca și Dinamo meciurile cu FCSB și, foarte posibil, cu Rapid și Craiova. De asemenea, și Rapid va juca pe Arena Națională derby-urile cu FCSB și Dinamo din rațiuni de rețetă financiară. Una este să joci pe Arcul de triumf sau Giulești cu 8.000-9.000 de spectatori și alta este să umpli cel mai mare stadion al țării cu 40.000-45.000 de oameni în tribune, mai ales că și costurile de închiriere ale stadioanelor sunt apropiate. Asta înseamnă că pe Arena Națională se vor disputa cel puțin nouă meciuri pe același gazon. Întrebarea este dacă va rezista.
Play-off: București - 3 echipe,
Cluj - 2 echipe, și Univ Craiova
„S-a împărțit corect campionatul. S-a terminat cu echipe fără pretenții în play-off, care să facă doar figurație. Gata cu echipe gen Voluntari, Mediaș sau Clinceni. Acum fiecare etapă va fi pe muchie de cuțit, fiecare meci va fi un derby, doar să nu se prăbușească brusc vreuna. Avem cele mai orgolioase echipe din campionat în play-off. Așteptam de mult asta”, scriu, bucuroși, iubitorii de fotbal. Într-adevăr, s-au calificat pentru play-off echipele care au avut cea mai bună medie de spectatori pe stadioane și cele mai bune audiențe TV. Toți vor avea de câștigat. Și LPF, și FRF, și deținătorii de drepturi TV, și cluburile.
Șase favorite la titlu
Chiar dacă declarativ, în afară de FCSB, nicio echipă din play-off nu și-a exprimat clar obiectiv titlul, toate sunt în cărți. Ultima etapă a sezonului regular poate strânge și mai mult linia de clasament chiar înainte de înjumătățirea punctelor. FCSB joacă pe acasă cu Universitatea Craiova. O victorie a oltenilor, mai ales că FCSB este între meciurile cu Lyon și va menaja câțiva titulari, ar duce Craiova în fotoliul de lider, cu un punct în fața FCSB după înjumătățire. CFR are meci acasă cu ultima clasată, Gloria Buzău. U Cluj are o deplasare grea la Constanța, cu Farul, Dinamo - la UTA, iar Rapid - la Sibiu, cu Hermannstadt. Astfel am putea avea o situație inedită la final de sezon regular, cu un clasament foarte strâns: 1 - Craiova 55 p., 2 - CFR Cluj 54 p., 3 - FCSB 53 p., 4 - U Cluj 53 p., 5 - Dinamo 42 p. și 6 - Rapid 49 p., iar după înjumătățire diferența dintre locurile 1 și 6 să fie de doar 3 puncte, echivalentul unei victorii.
Cine va trage pentru Cupa României
Pentru cupele europene sigure sunt locurile 1-3. Campioana în Champions League, iar celelalte două în Conference League. Însă mai există și Cupa României, unde în sferturi sunt angrenate trei echipe din play-off, CFR, Univ. Craiova și Rapid, iar câștigătoare merge un etaj mai sus în Europa față de locurile 2-3, în Europa League. Până acum, singurul club care și-au declarat ca obiectiv Cupa României este Rapid, care are, pe hârtie, și cel mai ușor parcurs până în finală: Metalul Buzău în sferturi, și Reșița sau Hermannstadt în semifinală. Pe partea cealaltă de tablou, în sferturi va fi eliminată ori CFR, ori Craiova în meciul direct. Învingătoarea ar întâlni Farul în semifinală. Pariorii mizează pe Rapid, care, pe vremuri era considerată o specialistă a Cupei, cu 13 trofee, ultimele în 2006 și 2007. „Rapid are nevoie de un trofeu în acest sezon. Nu cred că e cazul să ne gândim la campionat. Însă Cupa României este aproape obligatoriu să o câștigăm. Asta nu înseamnă că o să facem figurație în campionat”, a spus antrenorul giuleștenilor, Marius Șumudică.

Dinamo, prima oară după 2017 când nu mai luptă la retrogradare
Cele două surprize ale sezonului au fost Dinamo și U Cluj. Obișnuite în ultimii ani cu locuri modeste, lupta pentru evitarea retrogradării și chiar retrogradări, ambele s-au calificat în Top 6 și, la cum arată clasamentul, pot avea pretenții chiar la podium. Din păcate pentru Dinamo, asta nu înseamnă și cupe europene, clubul fiind în continuare în insolvență, însă o clasare pe podium ar fi o performanță uluitoare față de anii de suferință, chiar la limita desființării. Kopic a închegat însă o echipă care justifică poziția din clasament. Și U Cluj, multe etape lider în campionat, poate emite pretenții la podium, mai ales că nu mai are grija Cupei României. Ar fi un final de carieră excelent pentru Neluțu Sabău, care a anunțat că nu va mai continua cariera de antrenor.