Echipa lui Luiz Felipe Scolari a realizat cea mai mare performanta din istoria "nationalei" portugheze, calificandu-se in finala dupa victoria cu 2-1 impotriva Olandei.
CATALIN FAINISI
Portugalia este din nou in sarbatoare, dupa ce echipa nationala s-a calificat in finala Campionatului European, in dauna Olandei, invingand cu 2-1. Figo & Co. vor intalni in ultimul act castigatoarea celei de-a doua semifinale, dintre Cehia si Grecia, si se afla la un pas de titlul continental. Ceea ce la inceputul turneului parea aproape imposibil de realizat, lusitanii pierzand in meciul inaugural, impotriva Greciei, este acum atat de aproape incat nici jucatorilor nu le vine sa creada.
SUPERB. Meciul de aseara a fost, poate, cel mai bun pentru portughezi la EURO 2004, acestia oferind suporterilor un spectacol total. Scorul a fost deschis de "perla" Cristiano Ronaldo, mijlocasul lui Manchester United inscriind, in minutul 26, un gol cu capul, identic celui din infrangerea cu Grecia, cand a intrat pe teren in repriza secunda. Linistea parea sa se instaleze pe neincapatorul "Jose Alvalade" in minutul 56, cand Maniche a uimit apararea olandeza cu o reusita de mare efect. Al treilea punct al partidei a fost la fel de spectaculos, fundasul Jorge Andrade inscriind, din nefericire pentru el, in propria poarta. Din acel moment, Scolari a baricadat apararea portugheza, eforturile olandezilor de a egala fiind sortite esecului.
ISTORIE. Luiz Felipe Scolari poate intra in istorie daca isi adjudeca trofeul cu Portugalia, el fiind primul antrenor strain al echipei lusitane care ajunge la aceasta performanta. De partea cealalta, Olanda nu poate depasi bariera psihologica a semifinalelor, dupa ce a cedat in penultimul act atat la Mondialul francez din 1998, precum si la EURO 2000, competitie pe care a gazduit-o.
Citește pe Antena3.ro