x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rampă de lansare către WTA, pe terenurile de tenis din Complexul Studențesc Tei

Rampă de lansare către WTA, pe terenurile de tenis din Complexul Studențesc Tei

de Adrian Cercelescu    |    13 Mai 2022   •   07:05
Rampă de lansare către WTA,  pe terenurile de tenis din Complexul Studențesc Tei

Circuitul internațional UTR Pro, deschis tinerelor jucătoare de tenis, ajunge luni la București. 20 de sportive din România, Bulgaria, Serbia, Turcia și China se înfruntă pentru premii de 25.000 de dolari, dar și pentru o experiență greu de dobândit în concursurile „clasice”. Turneul este organizat de Clubul „Galaxy” din Complexul Studențesc Tei, sub patronajul Federației Române de Tenis. Este al doilea an consecutiv când Teiul găzduiește meciuri de asemenea nivel.

„Cu astfel de turnee încep carierele unor mari sportive. Particularitatea UTR Pro este că fiecare jucătoare dispută mai multe meciuri oficiale. Sistemul nu este eliminatoriu. Fiecare joacă cu fiecare, deci rămâi în turneu și în cazul înfrângerii. Ideea este să joci cât mai mult, să capeți experiență competițională. Și bani, ca să poți continua să joci. Faptul că un turneu internațional ajunge în Tei este un mare avantaj pentru sportivele noastre: una este să te duci pe banii tăi în Maroc, Tunisia, Egipt, alta este să ai meciuri acasă”, spune Ionuț Moldovan, managerul clubului-gazdă și fost component al echipei naționale de Cupa Davis. 

Turneul începe luni și se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, toate meciurile fiind transmise live pe YouTube. Finala va avea loc duminica viitoare. Jucătoarele care vor evolua în Complexul Studențesc Tei s-au calificat pe baza punctajului global al circuitului UTR Pro Tennis Tour. Premiul minim este de 400 de dolari, câștigătoarea urmând să primească 3.600 de dolari.

„La ediția de anul trecut ne-am bucurat de prezența unor jucătoare cu experiență, precum Oana Simion și Ioana Gașpar, finalistele turneului, dar și a tinerelor speranțe Ilinca Dalina Amariei și Mara Gae, campioanele României de juniori U18, respectiv U16”, mai spune Ionuț Moldovan.

Jucătoarele sunt împărțite în patru grupe de câte cinci. Câștigătoarele grupelor joacă semifinalele, apoi finala. Dar și locurile 2 din grupe vor mai juca între ele pentru stabilirea clasamentului final.

În circuitul UTR Pro se strâng puncte nu numai din victorii, fiind contabilizat inclusiv „game-averajul”.

 

×