După refuzul lui Ion Crăciunescu de a prelua şefia Comisiei Centrale a Arbitrilor, motivul fiind actuala conducere a FRF, preşedintele Mircea Sandu a reacţionat dur, susţinând că trecutul fostului arbitru internaţional este "pătat". Replica a fost pe măsură şi cu ameninţări de dezvăluiri incendiare.
După furtuna produsă de DNA în arbitraj, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a nominalizat patru potenţiali succesori ai ultimului aşa zis conducător al CCA, Nicolae Grigorescu, care a renunţat la rândul său. Lista îi conţinea pe Aron Huzu, Vasile Avram, Dan Lăzărescu şi Ion Crăciunescu, ultimul aflându-se de mai mult timp în conflict deschis cu şeful federaţiei. "Depeşa" a fost trimisă tuturor cluburilor din Liga 1, care urmează să ia o hotărâre în privinţa succesorului lui Gheorghe Constantin, aflat în acest moment în arest. Numai că Ion Crăciunescu a renunţat la revenirea în fruntea arbitrajului românesc, de unde a fost înlăturat tot de Mircea Sandu în urmă cu doi ani. "Eu nu lucrez cu Mircea Sandu, Lupescu şi mai ales Florin Prunea. Să dispară de la federaţie şi apoi putem vorbi de CCA", a declarat Crăciunescu. Era clar că războiul dintre "Naşu" şi fostul arbitru internaţional continua. Ieri, Mircea Sandu a replicat şi a adus câteva acuzaţii grave despre trecutul lui Crăciunescu, chiar dacă voalate, explicând de ce a decis, la rândul lui, ca Ion Crăciunescu să nu mai fie preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.
REPLICI DURE. "Crăciunescu a fost în echipa mea, a trădat o dată şi a plecat. Nu vreau să spun mai multe, dar a trădat. E foarte important ca persoana care va veni să înţeleagă că este foarte importantă atât pregătirea arbitrilor, cât şi administrarea fondului existent. Nu vreau să vorbesc de Crăciunescu, să vorbească el. Despre el s-a vorbit şi pe plan extern şi internaţional, dacă se investighează se vor afla mai multe. Şi la Istanbul, şi la Karlsruher, dar nu pot să mă pronunţ pentru că nu am probe. A fost şi un caz din anul 1981 în care a fost implicat dumnealui în campionatul intern", a tunat Mircea Sandu în emisiunea Fanatik Show. Acesta a lăsat de înţeles că nu exclude o variantă externă pentru viitorul şef al arbitrilor: "Este posibil că preşedintele CCA să fie şi un străin". Replica lui Crăciunescu a fost la fel de acidă, cu trimitere către directorul de relaţii internaţionale din FRF, Florin Prunea, dar şi cu o ameninţare: "Mircea Sandu ştie că nu sunt corupt. Dacă ar fi fost ceva adevărat, sigur ar fi existat dovezi. Nu am trădat niciodată pe nimeni. Mă aşteptam ca domnul Sandu să vorbească mai mult despre implicarea lui Prunea. În scurt timp voi ieşi şi eu cu câteva fapte punctuale legate de un înalt funcţionar al FRF". Divergenţele dintre Sandu şi Crăciunescu au apărut în momentul ultimelor alegeri de la FRF, când fostul arbitru, pe atunci şef al CCA, l-ar fi susţinut pe Gică Popescu. În aceste condiţii, pe lista întocmită iniţial de Mircea Sandu nu au mai rămas decât trei nume: Aron Huzu, Dan Lăzărescu şi Vasile Avram, toţi susţinând că ar fi încântaţi să preia conducerea CCA. O problemă o reprezintă însă oficialii cluburilor din Liga 1, care, în majoritate, îl doreau pentru Ion Crăciunescu.
Citește pe Antena3.ro