x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Revanșa de la Australian Open: Sabalenka și Rîbakina se reîntâlnesc în finala de la Indian Wells.

Revanșa de la Australian Open: Sabalenka și Rîbakina se reîntâlnesc în finala de la Indian Wells.

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2026   •   14:40
Revanșa de la Australian Open: Sabalenka și Rîbakina se reîntâlnesc în finala de la Indian Wells.
Sursa foto: Hepta/Sabalenka, care a ajuns în a 14-a ei finală WTA 1000, conduce totuşi în duelurile directe (8-7) cu Rîbakina

Finala turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, se va disputa duminică între favorita 1, Arina Sabalenka (Belarus), şi favorita 3, Elena Rîbakina (Kazahstan), scrie AFP.

În semifinalele încheiate sâmbătă, Sabalenka a învins-o pe cehoaica Linda Noskova (cap de serie 14) cu 6-3, 6-4, în timp ce Elena Rîbakina a eliminat-o pe ucraineana Elina Svitolina, cap de serie 9, cu 7-5, 6-4.

Sabalenka are un start formidabil în acest sezon, cu 16 victorii din 17 meciuri, singura înfrângere venind în finala de la Australia Open, chiar contra Rîbakinei. Liderul mondial s-a calificat pentru a 3-a oară în finala de la Indian Wells şi ţinteşte primul ei titlu din California.

Rîbakina, campioană la Indian Wells în 2023, după o finală tot cu Sabalenka, va juca pentru a 3-a oară cu jucătoarea din Belarus în ultimele 6 luni, pe care a învins-o în finala Turneului Campioanelor în noiembrie şi în finala Australian Open din ianuarie.

Sabalenka, care a ajuns în a 14-a ei finală WTA 1000, conduce totuşi în duelurile directe (8-7) cu Rîbakina.
AGERPRES

×
Parteneri