x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Echipa feminină de spadă a României a câștigat Trofeul Bertinetti

Echipa feminină de spadă a României a câștigat Trofeul Bertinetti

de Alice Petrescu    |    20 Noi 2022   •   11:38
Echipa feminină de spadă a României a câștigat Trofeul Bertinetti
Sursa foto: FRS Facebook

România a câștigat Trofeul Bertinetti la spadă feminin. Echipa națională feminină de spadă a României a participat sâmbătă la a 55-a ediție a Trofeului Marcello și Franco Bertinetti, organizată în orașul italian Vercelli, transmite Federația Română de Scrimă, pe Facebook.

Antrenorul Robert Rigo le-a avut sub comandă pe Bianca Benea, Alexandra Predescu, Greta Vereș și Cristina Constantinescu. La competiție au participat echipele României, Italiei, Ungariei și Elveției. A fost cea de-a doua ediție rezervată spadei feminine, prima având loc anul trecut.

 În prima parte a zilei de sâmbătă, România a învins echipele Ungariei și Elveției, ajungând să dispute finala turneului împotriva Italiei. Astfel, la Teatro Civico, din Vercelli, tricolorele au dispus de Italia (Federica Isola, Roberta Marzani, Nicol Foietta, Alessandra Bozza) cu 45-31, reușind să-și adjudece trofeul pus în joc.

Premiul pentru cea mai bună spadasină a competiției – Spada d’Oro – a fost câștigat de Bianca Benea, iar Cristina Constantinescu a primit Premiul special al Universității Piemontului de Est.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: spada trofeu