Victimile tragediei produse la mina din Petrila vor primi încasările pe care FRF le va obţine la meciul amical dintre România şi Georgia. Partida este programată miercuri, de la ora 20.30, pe arena Dinamo.
Federaţia Română de Fotbal luase, iniţial, hotărârea de a dona câte 1 leu din preţul fiecărui bilet vândut la acest joc în scopuri caritabile. „Luând în considerare recentele tragice evenimente de la Petrila, FRF a decis azi, 18 noiembrie a.c., să doneze suma integrală ce va fi strânsă în urma vânzării biletelor de intrare la partida menţionată mai sus întru ajutorarea victimelor cumplitului accident. Pe lângă susţinerea de care are nevoie echipa noastră naţională, suporterii naţionalei au posibilitatea, prin prezenţa lor mâine pe stadion, să întindă o mână de ajutor semenilor lor afectaţi de efectele accidentului din mina de la Petrila”, iformează site-ul Federaţiei Române de Fotbal..
Citește pe Antena3.ro