x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-a întors Ronaldo!

S-a întors Ronaldo!

de Ovidiu Ciutescu    |    06 Mar 2009   •   00:00
S-a întors Ronaldo!

Ronaldo a jucat miercuri un meci oficial, pentru Corinthians, pentru prima oară după o pauză de un an ca urmare a unei accidentări la genunchiul stâng. La redebut, "Dinţosul" a afirmat că revenirea pe gazon i-a produs "o senzaţie incredibilă".



Ronaldo a debutat sub culorile unui nou club pentru a noua oară în carieră, intrând în minutul 67 al partidei cu Itumbiara (2-0) din Cupa Braziliei, după 387 de zile de inactivitate din cauza unei rupturi a tendonului rotulian la genunchiul stâng pe când evolua la AC Milan.
"Faptul că m-am aflat din nou pa gazon mi-a produs o senzaţie incredibilă. Este cu adevărat o mare emoţie", a declarat Ronaldo pentru postul de televiziune TV Globo, citată de Agerpres. "Am suferit mult un an departe de terenul de joc. Nu este decât începutul, pentru că trebuie să-mi îmbunătăţesc condiţia fizică. Nu voi putea juca toate meciurile, dar vreau să încerc să joc cât mai mult posibil", a precizat Ronaldo.

×
Subiecte în articol: sport