x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-a băgat în seamă Slovacia și a complicat calculele grupei

S-a băgat în seamă Slovacia și a complicat calculele grupei

de Adi Munteanu    |    19 Iun 2024   •   08:20
S-a băgat în seamă Slovacia și a complicat calculele grupei

​​​​​​​La plecarea la EURO calculele noastre erau simple: poate scoatem un punct cu Ucraina, să nu luăm multe goluri de la Belgia și să învingem Slovacia, iar cu 3 sau 4 puncte și un golaveraj rezonabil suntem calificați în optimi, obiectivul principal la acest European. Victoria senzațională cu Ucraina a răsturnat calculele și vedeam Belgia singura adversară la locurile 1-2. Însă nu lua nimeni în calcul Slovacia. Care Slovacia a produs al doilea șoc al Grupei E, învingând „invincibila” Belgia! Acum situația e devenit cu totul alta și există chiar posibilitatea ca victoria cu Ucraina să nu fie suficientă pentru calificarea în optimi. 

În mijlocul entuziasmului uriaș al victoriei surprinzătoare cu Ucraina, atât ca joc, cât și ca scor, a mai venit un rezultat-bombă. Slovacia a învins Belgia și dintr-odată lucrurile s-au complicat în grupă. Înainte de Euro aveam în plan victoria sigură cu Slovacia. Acum însă mai avem două meciuri, unul cu rănita Belgie și cu învingătoarea Belgiei. Așa că „victoria sigură” cu slovacii s-a transformat în „să scoatem minimum un punct”. În ceea ce privește Belgia, cu care jucăm sâmbătă, important este să nu luăm multe goluri. Însă dacă România va juca cu aceeași dăruire ca și cu Ucraina, putem pune, la rândul nostru, mari probleme Belgiei așa cum au făcut-o și slovacii. De Bruyne, Lukaku & Co. au demonstrat că sunt „o adunătură de vedete care nu au nimic în comun unii cu alții”, după cum au fost criticați de presa de la Bruxelles. Jocul lor a fost asemănător cu cel prestat de România cu Liechtenstein. Belgienii își pasau „ca la dușmani”, iar cele mai frumoase pase au fost... la adversari. Marele De Bruyne a fost cel mai neinspirat jucător de pe teren, nicio realizare, nimic din jocul cu care ne-a obișnuit la Manchester City, iar Lukaku a înscris doar goluri anulabile, care, desigur, n-au contat pe tabelă. O echipă care părea nu doar că s-ar vedea pentru prima oară, dar și cu jucători care s-ar urî reciproc. 

Se trezește Belgia fix cu noi?

Pentru noi, cel mai bun rezultat ar fi fost un egal între Belgia și Slovacia, care ar fi diminuat șansele ambelor adversare ale noastre. Acum însă, Belgia, rănită, este disperată să recupereze chiar cu noi, în timp ce Slovenia ar putea face din ultimul meci din grupă, contra României, unul „care pe care”, cu calificarea pe masă.

Istoria confruntărilor cu belgienii e de partea noastră

În istoria confruntărilor România-Belgia superioritatea a fost când de-o parte, când de cealaltă. Când ne-a fost frică de ei, când îi puneam noi la punct. De altfel, în ultimii 34 de ani, România are trei victorii contra belgienilor și doar două înfrângeri, golaveraj 6-5 pentru noi. Până acum nu ne-am întâlnit la un turneu final. Ultima întâlnire a avut loc acum 12 ani, victorie pentru România, 2-1, goluri Alexandru Maxim și Gabi Torje. 

Situația este acum diferită. Belgia se află cu cuțitul la os, o înfrângere și cu România o trimite acasă încă înaintea ultimului meci, cu Ucraina. Mai mult, pentru majoritatea jucătorilor belgieni este ultimul turneu final. Finalul unei alte generații extrem de valoroase care ar dezamăgi. Nu ar fi o premieră. Mai mereu Belgia pornea printre marile favorite la turneele finale și de fiecare dată a dezamăgit. 

Ucraina nu și-a spus ultimul cuvânt

După dușul rece cu România, selecționerul Rebrov anunță „trezirea” echipei. Pentru ei urmează Slovacia, meci esențial dacă vor să mai spere la ieșirea din grupă. Mudryk a declarat după meci, arogant: „În meciul cu România am jucat slab. De 100 de ori dacă mai jucăm cu ei le dăm noi 3-0 de fiecare dată. A fost un accident. Nu ne-a ieșit nimic, iar ei au avut o zi bună. Asta e istoria. Nu se pune problema valorii, suntem net superiori echipei României la orice oră”, a declarat extrema stângă de la Chelsea, cumpărat de londonezi cu 70 de milioane de euro de la Shakhtar Donetsk. 

O victorie a Ucrainei nu ar fi în avantajul echipei noastre. Desigur, dacă România nu va pierde cu Belgia nu ne-ar mai interesa rezultatul meciului Ucraina-Slovacia. O victorie a Slovaciei cu Ucraina i-ar scoate din orice calcule pe ucraineni, iar naționala noastră va avea asigurat cel puțin locul 3. 

Posibilă egalitate de puncte

În ciuda înfrângerilor din prima etapă, casele de pariuri dau tot pe Belgia și pe Ucraina favorite la locurile 1 și 2 în Grupa E. Acestea prezic victorii în etapa a doua cu România și Slovacia. În acest caz s-ar face egalitate pe toată linia, iar departajarea s-ar face la golaveraj, unde, în acest moment, noi stăm cel mai bine. Important este să nu luăm multe goluri de la Belgia. Ucraina, de asemenea, și-ar putea repara golaverajul, dacă îi învinge la scor pe slovaci. 

O egalitate la 3 puncte după două etape trimite soarta calificării în ultima etapă, care va fi care pe care: Ucraina - Belgia și România - Slovacia. Cine câștigă, câștigă grupa, cine pierde poate pleca acasă. 

Cum va aborda Edi Iordănescu meciul cu Belgia?

Cu toată victoria categorică cu Ucraina și laudele pentru toți jucătorii noștri, nu toți fotbaliștii introduși pe teren de selecționer au evoluat bine. Bancu, de exemplu, a ratat cel puțin 10 pase în primele 25 de minute ale meciului, a arătat nesiguranță și doar faptul că Florinel Coman a coborât în apărare și l-a dublat excelent a făcut ca Mudryk, Tsygankov și Sudakov să nu aibă succes pe partea stângă. La un moment dat aveai impresia că Florinel Coman era în realitate fundașul stânga, nu Bancu. 

Nici Ianis Hagi nu a impresionat după intrarea pe teren în minutul 62. Este adevărat că majoritatea coechipierilor erau destul de obosiți după un efort susținut de o oră, însă Ianis nu a fost inspirat nici la cele 3 încercări de șut. Mihăilă, de asemenea, nu a avut realizări de la intrarea în locul lui Coman. S-a văzut că nu este în apele lui după răceala care s-a lipit de el cu o zi înainte de meci. 

Pentru meciul de sâmbătă cu Belgia, Edi Iordănescu are patru zile pline de pregătire, și teoretic, dacă nu intervin probleme medicale, ar trebui să folosească același „11” ca și cu Ucraina, poate cu o singură schimbare, Mihăilă în locul lui Coman. În rest, Niță nu poate fi scos din poartă. Deși a șomat 78 de minute, a arătat siguranță în final când ucrainenii au forțat măcar golul de onoare. Rațiu, de asemenea, nu poate lipsi. În centrul apărării cuplul Drăgușin-Burcă este bătut în cuie. Amândoi au jucat excepțional cu Ucraina, arătând că sunt un cuplu sudat, se suplinesc excelent. Cu Belgia vor avea de furcă însă cu Lukaku. Doar în stânga trebuie un ajutor pentru Bancu. La mijloc cei doi Marin au închis foarte bine și vor trebui s-o facă și cu Belgia, tot amândoi, mai ales că belgienii sunt pe marginea prăpastiei și De Bruyne trebuie blocat încă de la mijlocul terenului. 

În atac sunt trei posturi deja ocupate: Stanciu, Dennis Man și Denis Drăguș, formidabili cu Ucraina. Poate doar pe stânga Edi Iordănescu să înceapă cu Mihăilă, mai mult pentru a-l ajuta pe Bancu, mai ales că cei doi au amintiri de când jucau împreună la Universitatea Craiova.

„Mareea galbenă” a suporterilor români de pe străzile din München a devenit „Zidul galben” din stadionul Allianz Arena și a dominat fondul sonor, susținând permanent echipa noastră națională

Ianis Hagi, șef de galerie la finalul meciului

Stanciu, declarat cel mai bun jucător de pe teren în meciul România-Ucraina

Rezultate și program

Marți, 18 iunie

Turcia - Georgia*

Portugalia - Cehia*

Miercuri, 19 iunie

Croația - Albania ora 16.00

Germania - Ungaria ora 19.00

Scoția - Elveția ora 22.00

Joi, 20 iunie

Slovenia - Serbia ora 16.00

Danemarca - Anglia ora 19.00

Spania - Italia ora 22.00

Vineri, 21 iunie

Slovacia - Ucraina ora 16.00

Polonia - Austria ora 19.00

Olanda - Franța ora 22.00

Sâmbătă, 22 iunie

Georgia - Cehia ora 16.00

Turcia - Portugalia ora 19.00

BELGIA - ROMÂNIA ORA 22.00

* Meciurile  Turcia - Georgia și Portugalia - Cehia s-au disputat aseară, după închiderea ediției

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: slovacia calcule grupa ucraina calificare optimi