x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sorana, victorie de poveste

Sorana, victorie de poveste

de Adi Munteanu    |    23 Feb 2024   •   06:40
Sorana, victorie de poveste

Sorana Cîrstea, 33 de ani, s-a calificat în semifinalele turneului de la Dubai competiție de 1.000 de puncte, după un meci dramatic și, așa cum declara la finalul partidei, cea mai mare întoarcere de scor din carieră. Scor final 2-6, 7-6, 6-2 și Sorana ajunge pentru prima oară în semifinalele turneului de la Dubai. 

Sorana a ajuns din nou pe cea mai bună poziție a ei, locul 21 în clasamentul mondial, după 11 ani, în urma participării la turneul WTA 1000 de la Dubai

Meci dramatic în sferturi,„cel mai dramatic din carieră”

Jucătoarea noastră a început extrem de slab meciul cu Marketa Vondrousova, locul 8 WTA. În primul set nu pus-o deloc în dificultate pe adversară, n-a avut nici o ocazie de a câștiga pe serviciul cehoaicei, și-a pierdut de două ori serviciul și părea că este victimă sigură. Scorul 6-2 arată clar diferența de joc al celor două.

Și mai prost a început setul 2, în care Soranei nu-i ieșea nimic, abundau greșelile. Și-a pierdut serviciul chiar din primul game al setului, iar Vondrousova a ajuns repede la 4-0 după un alt serviciu pierdut de Sorana, practic prăbușită, fără nicio realizare. Iar de la 5-1 a început neverosimilul. Două mingi de meci salvate pe propriul serviciu și Sorana face 5-2. Pe serviciul Vondrousovei, cehoaica a mai avut o dată ocazia să închidă meciul, însă Sorana a reușit primul ei break din meci, 5-3. 

A urmat la serviciu și din nou Vondrousova a avut două mingi de meci, dar... 5-4. Mai departe pe teren a fost pe teren doar Sorana Cîrstea. În ciuda „legendarelor” momente în care Sorana este în stare să se bată singură, a dus setul în tiebreak, unde meciul n-a avut istoric. Vondrousova a acuzat unele probleme medicale, însă Sorana a fost nemiloasă. 7-1 pentru româncă în tiebreak și egalitate la seturi, 1-1. 

În setul decisiv parcă jucătoarele au fost schimbate. O altă Sorana Cîrstea și o altă Marketa Vondrousova. Sorana a defilat, așa cum și Marketa defilase în primul set, în timp ce Vondrousova încerca să se agațe, la rândul ei, de meci. Cîrstea n-a lăsat timpi de răgaz, i-au intrat aproape toate mingile în teren și în 47 de minute a rezolvat destul de lejer setul cu 6-2. Astfel, Sorana a consemnat și a treia victorie împotriva Marketei Vondrousova după cea de la Miami de anul trecut, și de cea de la Sankt Petersburg din 2022. Singura victorie a jucătoarei din Cehia datează din ianuarie 2021, din turul 3 de la Australian Open.

Astfel, Sorana ajunge pentru a doua oară în semifinalele unui turneu WTA 1000 după Miami Open 2023, unde, de asemenea, era deja pe locul 21 WTA, urcând o poziție, încă după calificarea în sferturi la Dubai. De asemenea, dacă va ajunge în finală, va urca până pe locul 15, iar dacă va câștiga și finala, va urca pe 13 WTA.

Semifinala, azi, cu Paolini

Adversara din semifinala de azi, în jurul orei 15.00, este italianca Jasmine Paolini, care este în spatele Soranei, pe 22 WTA. Paolini a  ajuns în semifinală beneficiind de retragerea Elenei Rybakina înaintea meciului direct din sferturi. Cîrstea și Paolini s-au mai întâlnit de două ori în carieră și ambele dispute au fost câștigate de italianca de 28 de ani. Totuși teoretic, Sorana pornește favorită azi, însă emoțiile vizavi de ea sunt legate de inconstanța ei când joacă cu adversare clasate mai slab. De asemenea, Paolini nejucând în sferturi are o zi de odihnă în plus, în timp de Sorana a jucat trei ore epuizante pe alocuri. Însă ziua liberă poate fi și o armă cu două tăișuri, care poate scoate din ritm jucătorii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Finală cu Iga Swiatek sau Coco Gauff

În caz de victorie azi, Sorana va avea adversară ori pe Iga Swiatek, ori pe Coco Gauff, singurele jucătoare din Top 10 pe care românca nu le-a învins niciodată în carieră. În rest, Cîrstea este considerată specialistă în victorii contra jucătoarelor din Top 10, înregistrând până acum 21 de victorii asupra lor când acestea chiar erau clasate în primele zece locuri. Printre cele învinse recent se numără Elena Rybakina, Aryna Sabalenka sau Maria Sakkari.

„Eu-am mutat la Dubai. De doi ani mi-am luat rezidența la Abu Dhabi, dar locuiesc la Dubai. Așa că pot spune că aici, la Dubai, sunt acasă, așa cum sunt și-n România”.

Sorana Cârstea

„Cred că cea mai mare revenire din cariera mea. Deși la 1-5 nu mă gândeam că voi câștiga, voiam doar să lungesc meciul. Am reușit să câștig, dar nici nu știu cum. Sunt mândră de longevitatea mea, mă simt foarte bine, îmi place să joc, îmi place adrenalina. Îmi place să îi fac fericiți pe cei din tribune. Pentru asta muncesc. Le mulțumesc fanilor din tribune, știu că au fost și mulți români. E surprinzător poate pentru unii, dar noi suntem la un nivel apropiat, în circuit”.

Sorana Cârstea, declarația de la finalul meciului din sferturi cu Marketa Vondrousova

×