x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Andreea Mitu, la primul titlu WTA din carieră. A profitat de două abandonuri

Andreea Mitu, la primul titlu WTA din carieră. A profitat de două abandonuri

25 Apr 2016   •   08:48
Andreea Mitu, la primul titlu WTA din carieră. A profitat de două abandonuri

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Andreea Mitu și turcoaica Ipek Soylu a câștigat titlul în proba de dublu a turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce adversarele din finală, Danka Kovinic (Muntenegru) și Xenia Knoll (Elveția), s-au retras înaintea meciului.

Danka Kovinic a fost cea care a renunțat, după ce a a fost învinsă duminică în finala de simplu de Cagla Buyukakcay (Turcia), cu 3-6, 6-2, 6-3.

Cagla Buyukakcay (26 ani, 118 WTA) a cucerit primul său titlu WTA din carieră, în timp ce Kovinic (21 ani, 60 WTA) va mai avea de așteptat pentru primul titlu.

Andreea Mitu (24 ani, 136 WTA) la dublu și-a trecut și ea în palmares primul titlu WTA la dublu, după ce anul trecut a pierdut o finală, la București, alături de Patricia Țig.

Traseul Andreei Mitu către finală a fost unul neobişnuit pentru un turneu dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari. Mitu şi Soylu au câştigat titlul fără să dispute cele mai importante meciuri: semifinala (abandon al echipei japoneze Nao Hibino/Kurumi Nara) şi finala (retragere Xenia Knoll/Danka Kovinik).

Andreea Mitu, care la simplu s-a oprit în optimi la Istanbul, și Ipek Soylu au fost recompensate cu un cec de 12.300 dolari și 280 puncte WTA. E demn de remarcat că Mitu și Soylu nu au jucat nici în semifinale, din cauza retragerii perechii japoneze Nao Hibino/Kurumi Nara.

×
Subiecte în articol: Andreea Mitu