Alcaraz a fost considerat favorit pentru acest meci și din simplul motiv că fanii de la Paris au văzut această confruntare și anul trecut, iar victoria spaniolului a fost destul de clară.
Succesul spaniolului face ca acesta să nu fi pierdut niciodată în fața jucătorului grec.
Alcaraz a făcut break devreme, în primul set și apoi a adăugat un altul, pentru a câștiga cu 6-3. Nici în setul al doilea nu a avut probleme la începutul setului secund, reușind să câștige pe serviciul adversarului său, un break, pe care l-a pierdut puțin mai târziu, după un joc neglijent.
Al doilea set a fost decis în tie-break, care a avut parte de o mică dramă. Tsitsipas a fost nemulțumit de strigătele lui Alcaraz în timpul jucării punctelor și s-a plâns arbitrului, când era condus cu 5-1, după ce a ratat o lovitură, acuzând strigătul prelungit al jucătorului de 21 de ani.
Spaniolul a răspuns cu un alt strigăt la retur, chiar la următorul schimb, câștigând apoi tiebreak-ul cu 7-3. Ultimul set nu a oferit nimic nou și a consfințit un meci de gală în semifinale, cu italianul Jannik Sinner, pentru un loc în finală.
(sursa: Mediafax)