O celulă de criză a fost creată în cadrul International Rugby Board (IRB), după ce un cutremur cu magnitudinea 6,3 a afectat oraşul neo-zeelandez Christchurch, unde sunt programate să aibă loc, în lunile septembrie şi octombrie, şapte meciuri din cadrul Cupei Mondiale, informează AFP.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Federaţiei Franceze de Rugby, Pierre Camou, care a precizat că IRB a luat imediat legătura cu forul neo-zeelandez de specialitate, însă "primul gând se îndreaptă către populaţie".
"Nu cred că se poate pune în discuţie organizarea Cupei Mondiale. Pentru moment, seismele sunt localizate şi, în acest stadiu, nu ne putem gândi la rugby. Cred că Noua Zeelandă are soluţii de rezervă, dacă va fi cazul", a mai spus Pierre Camou.
Cel puţin 65 de persoane au murit în urma cutremurului înregistrat marţi în Noua Zeelandă, a anunţat premierul John Key, citat de site-ul postului de televiziune TVNZ. El a precizat că până în prezent au fost confirmate 65 de decese, însă bilanţul riscă să crească, şi a descris oraşul Christchurch drept "o scenă de devastare totală".
Cutremurul, cu magnitudinea 6,3, s-a produs la ora locală 12.51 (2.51, ora României), la 5 kilometri de Christchurch şi la o adâncime de numai 4 kilometri, conform Institutului de geofizică american (USGS). Seismul a fost urmat de mai multe replici cu magnitudini de până la 5,6 şi a provocat distrugeri masive.
Christchurch, cu o populaţie de 340.000 de locuitori, a mai fost afectat, la 4 septembrie 2010, de un cutremur cu magnitudinea 7, care nu s-a soldat însă cu victime.
Cupa Mondială de rugby este programată să se desfăşoare în Noua Zeelandă în perioada 9 septembrie-23 octombrie.