x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Evitaţi avalanşele!

Evitaţi avalanşele!

de Sorin Anghel    |    14 Mar 2008   •   00:00
Evitaţi avalanşele!

Înainte de a porni la schi de tură informaţi-vă despre riscul producerii de avalanşe de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Evitarea pericolelor trebuie să continue pe munte, prin stabilirea rezistenţei zăpezii.

Înainte de a porni la schi de tură informaţi-vă despre riscul producerii de avalanşe de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Evitarea pericolelor trebuie să continue pe munte, prin stabilirea rezistenţei zăpezii.

 

Pentru că zăpada de pe pârtii este din ce în ce mai proastă, oamenii de munte urcă la altitudini cât mai înalte pentru a schia în condiţii mai bune. Pentru că părăsesc domeniile schiabile, ei îşi asumă riscuri uriaşe. O tură de schi pe văi sălbatice poate fi o reuşită numai dacă turistul se informează aşa cum trebuie despre riscul producerii de avalanşe.

 

PRIMA ETAPĂ. Chiar dacă televi­ziunile de ştiri ne prezintă din când în când informaţii cu privire la riscul producerii de avalanşe, acestea nu sunt suficiente. Cel mai complet buletin nivometeorologic este oferit de Administraţia Naţională de Meteorologie şi poate fi găsit pe site-ul www.inmh.ro. Înainte de a pleca de acasă turistul trebuie să studieze traseul pe care urmează să-l facă. “Este foarte importantă această etapă, deoarece altitudinea, orientarea versantului şi gradul de înclinare al pantei sunt factori foarte importanţi”, explică Marius Scheaua, preşedintele Comisiei de Avalanşe din cadrul Clubului Alpin Român. Buletinul nivometeorologic prezintă indicii riscului de avalanşă pe o scară de la 1 la 5 şi starea zăpezii. “Este bine să se citească buletinul de la cap la coadă, deoarece în el sunt precizate locurile exacte unde se pot produce avalanşele”, precizează Scheaua. De asemenea, turistul trebuie să cunoască evoluţia vremii din ultimele zile, precum şi previziunile meteorologice pentru perioada următoare. Caracteristicile învelişului de zăpadă se modifică foarte repede, astfel că evoluţia vremii este foarte importantă. Echipamentul de tură trebuie să conţină un aparat pentru găsirea victimelor – nu dorim nimănui să-l folosească –, o sondă şi o lopată.

 

URA ŞI LA GARĂ! Am pus rucsacul în spate, am plecat la gară – unde urcă şi coboară –, luăm trenul – cu sau fără bilet, fiecare după posibilităţi –,­ şi pornim spre munte. Înainte de a porni la tura propriu-zisă, contactăm reprezentanţii Salvamontului, precizăm traseul pe care dorim să-l urmăm şi cerem amănunte despre starea zăpezii din zonele pe care urmează să le străbatem, amănunte pe care buletinul nivometeorologic nu le poate furniza. Din păcate, la noi nu se realizează previziunea locală a riscului de avalanşă, astfel că estimările salvamontiştilor sunt unele superficiale. Odată ajunşi pe traseu, facem o proprie evaluare a stării zăpezii. Ne interesează rezistenţa straturilor şi coeziunea dintre ele. Aceste aspecte pot fi puse în evidenţă prin realizarea unui test manual de rezistenţă. Pentru a detecta eventualele pericole este nevoie de o minimă experienţă. Din acest motiv, este bine ca debutanţii în schi de tură să nu pornească niciodată singuri la drum. O prezentare amănunţită a acestei operaţiuni o vom prezenta sub forma unui material video în zilele ce urmează pe www.jurnalul.ro.

 

LA DRUM. Dacă totul este bine, por­nim în traseu. În cazul în care descoperim mai târziu eventuale pericole, e bine să evităm zona din care a pornit avalanşa sau să renunţăm complet la tură. A te întoarce din traseu nu reprezintă un gest de laşitate. În cazul în care suntem obligaţi să parcurgem pasajul periculos, trebuie să ne luăm măsuri de siguranţă. Membrii grupului trebuie să stea la o distanţă de câteva zeci de metri unul de altul, astfel încât în zona de risc să nu existe mai mult de o persoană. Prin acest procedeu se evită supraîncărcarea stratului de zăpadă. În acelaşi timp, este necesar să se schieze uşor, fără gesturi agresive, evitându-se cu desăvârşire căderile, care pot provoca o suprasarcină. În sfârşit, parcur­gerea pasajului periculos trebuie făcută cât mai repede. 

 

Nu mai staţi acasă

Pe lângă topirea zăpezii, administratorii pârtiilor mai au o problemă. “Nu prea mai vin turişti în perioada asta. Nu pot să-mi dau seama din ce cauză. Zăpadă este destulă pe pârtie”, a declarat Mihai Dobre, administratorul pârtiei Kalinderu din Buşteni. Aceleaşi probleme sunt şi la Sovata, Borşa, Băile Harghita şi Păltiniş. Cea mai bună zăpadă este la Semenic şi la Muntele Mic, acolo unde a nins foarte mult în ultimele zile. Mâine are loc la Sinaia, pe pârtiile din Valea Dorului, un schi-test la care şi-au anunţat participarea importatorii de echipament din România.

 

sorin.anghel@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: ski express