x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Formula 1: Lewis Hamilton, învingător în MP al Marii Britanii

Formula 1: Lewis Hamilton, învingător în MP al Marii Britanii

10 Iul 2016   •   17:29
Formula 1: Lewis Hamilton, învingător în MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, desfăşurat duminică după-amiază pe circuitul de la Silverstone, înregistrând cu această ocazie cea de-a 47-a victorie din cariera sa.

Campionul mondial en titre, plecat din pole position, a fost înregistrat la capătul celor 52 de tururi de pistă (306,198 km) cu timpul de 1h34min.55sec.831/1000, reuşind să-l devanseze cu 6,9 secunde pe germanul Nico Rosberg, coechipierul său de la Mercedes, clasat pe locul secund, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de olandezul Max Verstappen, la 8,25 sec.

Startul cursei s-a dat la relanti, în spatele maşinii de securitate, din cauza unei ploi puternice care s-a abătut asupra circuitului de la Silverstone. Piloţii s-au putut lansa cu adevărat abia în turul al şaselea, după ce maşina de securitate a părăsit pista.

În urma acestui succes, Hamilton a revenit la 4 puncte în spatele lui Rosberg, liderul clasamentului general al piloţilor, după disputarea celei de-a 10-a curse a sezonului, din cele 21 programate.

Următorul Mare Premiu de Formula 1 va avea loc în Ungaria, pe circuitul Hungaroring, în data de 24 iulie.

Iată cum se prezintă clasamentul final al MP al Marii Britanii:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1h34min.55sec.831/1000
2. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) la 06sec.911/1000
3. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-TAG Heuer) la 08sec.250/1000
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-TAG Heuer) la 26sec.211/1000
5. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 01min.09sec.743/1009
6. Sergio Perez (Mexic/Force India) la 01min.16sec.941/100
7. Nico Huelkenberg (Germania/Force India) la 01min.17sec.712/1000
8. Carlos Sainz Jr (Spania/Toro Rosso) la 01min.25sec.858/1000
9. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) la 01min.31sec.654/1000
10. Daniil Kviat (Rusia/Toro Rosso) la 01min.32sec.600/1000
.....

Clasamentul piloţilor, după 10 etape:
1. Nico Rosberg 171 pct
2. Lewis Hamilton 167
3. Kimi Raikkonen 106
4. Daniel Ricciardo 100
5. Sebastian Vettel 98
.....

Clasamentul constructorilor:
1.Mercedes
2. Ferrari 204
3. Red Bull-TAG Heuer 195
4. Williams 92
5. Force India 73
...
Sursa: AGERPRES

×