x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Formula 1. Max Verstappen a obținut o nouă victorie la Imola

Formula 1. Max Verstappen a obținut o nouă victorie la Imola

19 Mai 2025   •   13:30
Formula 1. Max Verstappen a obținut o nouă victorie la Imola
Sursa foto: Hepta/Max Verstappen

Max Verstappen a reușit o nouă demonstrație de forță la Marele Premiu de la Imola. El a obținut a patra victorie consecutivă pe circuitul italian și a stabilit astfel un record absolut. Pilotul olandez l-a depășit pe Michael Schumacher, care avea trei succese pe această pistă.

Acesta a avut o evoluție impecabilă, reușind să-l depășească pe Oscar Piastri chiar din primul viraj și menținându-și apoi avantajul pe tot parcursul cursei, în ciuda intervenției mașinii de siguranță care a grupat plutonul.

McLaren a ocupat locurile doi și trei, cu Lando Norris în fața lui Oscar Piastri, însă echipa britanică nu a avut ritmul dominant din cursele anterioare, potrivit Il Messaggero.

Ferrari a reușit să se redreseze după un weekend dificil. Lewis Hamilton a terminat pe locul patru, pilotul britanic declarând după cursă: „A fost o zi bună, SF-75 s-a comportat mai bine, și noi ne apropiem. Este fantastic să concurezi în fața acestui public".

Charles Leclerc a încheiat pe poziția a șasea, fiind depășit de Albon în finalul cursei. Monegascul nu și-a ascuns dezamăgirea, dar a rămas optimist: „Pentru a remedia problema, trebuie să o înțelegem. Avem câteva idei, dar încă nu am reușit. Am încredere în echipă, voi continua să forțez".

Competiția din Formula 1 continuă peste patru zile cu Marele Premiu de la Monaco.

×
Subiecte în articol: formula 1 Max Verstappen