x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Gimnastele României s-au întors în țară cu 14 medalii, dintre care 8 de aur

Gimnastele României s-au întors în țară cu 14 medalii, dintre care 8 de aur

21 Dec 2020   •   21:45
Gimnastele României s-au întors în țară cu 14 medalii, dintre care 8 de aur
Sursa foto: Hepta

Gimnastele echipelor de senioare și junioare ale României, câștigătoare a 14 medalii dintre care 8 de aur la Campionatul European din Turcia, au revenit, luni seara, în țară. Liderul Larisa Iordache a spus, emoționată, că a așteptat acest moment „cu foarte multă nerăbdare” și s-a bucurat enorm.

Larisa Iordache, liderul echipei naționale de gimnastică a României, a spus că a așteptat foarte mult acest moment, în care să se întoarcă acasă cu medalii.

„Foarte mult am așteptat acest moment. Este emoționant pentru mine să mă aflu din nou aici și să vorbesc în fața tuturor. Este un moment de bucurie pentru mine, dar în același timp este un start care știu că va urma ceva mai greu și trebuie oarecum să mă bucur, dar să mă și odihnesc și apoi să încep să muncesc din nou pentru a-mi îndeplini visul și sper din suflet ca la anul să ne întâlnim din nou aici”, a spus Larisa, într-o conferință la Aeroportul Otopeni.

Întrebată de jurnaliști ce a gândit când părea să fi pierdut titlul de campioană la sol, care i-a revenit după contestație, Larisa Iordache a spus că a avut un moment de confuzie și era convinsă că a pierdut medalia de aur.

„Am avut un moment de confuzie. În capul meu era că am pierdut medalia de aur, dar l-am văzut pe domnul Cristi (Cristian Moldovan – antrenor – n.r.) cum se duce să facă contestație și am zis că se schimbă puțin lucrurile și m-am bucurat foarte tare, bineînțeles, pentru că așteptam aceste două titluri cu foarte multă nerăbdare și m-am bucurat enorm”, a mai spus gimnasta.

România a câștigat, la Campionatul European de Gimnastică de la Mersin, Turcia, 14 medalii de aur, din care 8 de aur.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: campionatul european din turcia