CSM Bucureşti a smuls un egal nesperat cu formaţia norvegiană Larvik, scor 26-26 (13-12), vineri, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, la debutul său în Grupa principală 2 a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Campioana en titre a Europei a fost aproape să piardă acest meci, după ce a fost condusă la trei şi patru goluri în repriza secundă.
CSMB a marcat primul gol al întâlnirii, dar apoi a încasat trei la rând, 1-3 (min. 6). A urmat o revenire a campioanei României, care s-a desprins la 6-4 (14), iar avantajul maxim a fost de patru goluri, 9-5 (19). ''Tigroaicele'' au ratat din ce în ce mai mult şi scandinavele au revenit în joc, restabilind egalitatea, 10-10 (25), pentru ca la pauză oaspetele să aibă un avantaj minim, 13-12.
Larvik a marcat primele trei goluri ale reprizei secunde şi s-a desprins la 16-12 (35), iar apoi şi-a menţinut avansul de patru goluri o bună parte din meci. CSMB a marcat două goluri în inferioritate numerică, 17-19 (44), iar apoi a reuşit egalarea, 21-21 (51). Echipa antrenată de Aurelian Roşca nu a reuşit să continue revirimentul, iar Larvik a luat din nou avantaj de trei goluri, 24-21 (53). Echipa bucureşteană s-a apropiat la un gol, 23-24 (55), dar Larvik avea 26-23 când mai erau două minute şi jumătate de joc. Niombla a adus egalarea cu 20 de secunde înainte de final, iar apoi CSMB a rezistat ultimului atac, obţinând un punct important.
Au evoluat echipele:
CSMB: Jelena Grubisic, Paula Ungureanu - Isabelle Gullden (7 goluri), Iulia Curea, Camille Ayglon Saurina (4), Aurelia Brădeanu, Linnea Torstensson (5), Carmen Martin (2), Oana Manea, Gnonsiane Niombla (5), Anastasia Lobaci, Majda Mehmedovic (3), Simone Boehme. Antrenor: Aurelian Roşca.
Larvik: Sandra Toft - Anja Hammerseng-Edin (1), Marit Malm Frafjord (1), Gro Hammerseng-Edin (2), Linn-Kristin Koren Riegelhuth (5), Kristine Breistol (4), Tine Stange (3), Thea Mork (3), Amanda Kurtovic (7). Antrenor: Tor Odvar Moen.
Au arbitrat francezii Said Bounouara şi Khalid Sami, iar delegat EHF a fost olandezul Anton van Dongen.
Sâmbătă va avea loc partida Gyori Audi ETO KC - RK Krim Mercator Ljubljana, iar duminică se va juca meciul FC Midtjylland - Team Esbjerg.
În clasament, pe primul loc se află Gyori Audi ETO KC, cu 6 puncte, urmată de RK Krim Mercator, 6 puncte, Larvik, 5 puncte, FC Midtjylland, 4 puncte, CSM Bucureşti, 3 puncte, Team Esbjerg, 2 puncte.
Următorul meci al echipei CSM Bucureşti va avea loc pe 4 februarie, la Ljubljana, cu formaţia slovenă RK Krim Mercator.
Sursa - AGERPRES