x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Handbal feminin: HCM Baia Mare, victorioasă în deplasare în Liga Campionilor

Handbal feminin: HCM Baia Mare, victorioasă în deplasare în Liga Campionilor

16 Oct 2015   •   21:49
Handbal feminin: HCM Baia Mare, victorioasă în deplasare în Liga Campionilor
Sursa foto: Foto: romaniaregional.ro

HCM Baia Mare a învins formaţia slovenă RK Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 33-27 (16-15), vineri seara, în deplasare, la debutul său în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Vicecampioana României a câştigat fără probleme, scontat, în faţa unei adversare inferioare, într-un meci în care soarta victoriei a fost pusă sub semnul întrebării la un moment dat doar de abundenţa erorilor făcute de băimărence.

Prima repriză a fost destul de echilibrată, HCM nereuşind să se desprindă pe tabelă, însă a intrat la pauză cu avans de un gol, 16-15, iar diferenţa a crescut la 19-15 (33). În minutul 40, echipa antrenată de Aurelian Roşca avea 24-18, dar nu a mai marcat decât în min. 49, pentru 24-21. Speranţele echipei slovene s-au aprins pentru scurt timp, dar HCM a strâns rândurile şi s-a impus cu 33-27.

Portarul Paula Ungureanu, Allison Pineau şi Lois Abbingh au fost cele mai bune de la echipa noastră, în timp ce de la gazde s-au evidenţiat Tatjana Mavsar, autoare a 12 goluri, Bajramoska şi portarul Misa Marincek.

La meci a asistat şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Merită amintit şi debutul cu dreptul al campioanei României, CSM Bucureşti, în Grupa D a competiţiei, 33-21 (14-13) cu formaţia poloneză MKS Selgros Lublin, într-un meci jucat în Capitală.

Au evoluat echipele:
Krim: Mira Marincek, Sergeja Stefanisin - Ana Abina, Manca Juric, Maja Lukovic (1 gol), Vesna Milanovic Litre (3), Tamara Mavsar (12), Neza Avbelj, Mirjeta Bajramoska (4), Aneja Beganovic, Elizabeth Omoregie (2), Nina Zulic (2), Polona Baric (1), Marija Obradovic (2), Ana Zrimsek. Antrenor: Marta Bon.
HCM: Paula Ungureanu - Alexandra Do Nascimento (1), Laura Oltean, Melinda Geiger (5), Ana-Maria Tănăsie, Allison Pineau (9), Gabriella Szucs, Lois Abbingh (9), Valentina Ardean-Elisei (2), Katarina Jezic (2), Elena Gjeorgjievska, Adriana Nechita (2), Patricia Vizitiu (3). Antrenor: Aurelian Roşca.

Au arbitrat islandezii Arnar Sigurjonsson şi Svavar Petursson, iar delegat EHF a fost Janka Stasova (Slovacia).

Sâmbătă va avea loc celălalt meci al grupei, Larvik - Rostov. HCM va disputa următorul joc pe 23 octombrie, acasă, cu Larvik, vicecampioana competiţiei.AGERPRES

×
Subiecte în articol: hcm baia mare