x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi HAOS CA LA ROMÂNI/La Păltiniş s-au schimbat scaunele, nu şi obiceiurile

HAOS CA LA ROMÂNI/La Păltiniş s-au schimbat scaunele, nu şi obiceiurile

de Sorin Anghel    |    29 Dec 2008   •   00:00
HAOS CA LA ROMÂNI/La Păltiniş s-au schimbat scaunele, nu şi obiceiurile

Cei care au petrecut Crăciunul la munte au avut parte de tot ce au vrut şi n-au vrut. Zăpadă multă, ninsoare aproape în fiecare zi, pârtii în condiţii bune, dar şi aglomeraţie şi blocaje pe şosele.



În ziua de Crăciun, de la Bucureşti la Sinaia nu aveai cum să faci mai puţin de cinci ore cu maşina. În condiţii normale, de la ieşirea din Capitală şi până în staţiunea prahoveană faci maximum o oră şi jumătate. Nici în Poiana Braşov, lucrurile nu au fost mai grozave. Poliţia Rutieră a fost nevoită să interzică pentru câteva ore accesul autovehiculelor în staţiune, din cauză că nu mai existau locuri libere de parcare. Distanţa de la Râşnov sau de la Braşov până la baza Masivului Postăvaru a fost parcursă în două ore. Unii dintre şoferi au preferat să-şi abandoneze maşinile pe partea dreaptă a carosabilului şi au urcat pe jos. Cine a avut norocul să ajungă pe pârtie încă de la prima oră a avut parte de o zăpadă excelentă. Iar cei care au rămas acasă şi au accesat secţiunea Camere Live de pe www.jurnalul.ro au crăpat de ciudă că nu au mers la schi. Site-ul Jurnalului Naţional vă oferă imagini live din Poiana Braşov (Pârtia Bradul, Telegondola Postăvaru Express şi Pub Rossignol), Predeal, Azuga, Buşteni, Sinaia (Centrul staţiunii şi Cota 2.000), Bâlea Lac, Băile Homorod, Băile Harghita, Vatra Dornei, Pasul Tihuţa, Straja şi Parâng.

În Masivul Postăvaru s-a schiat pe toate pârtiile, iar instalaţiile care produc zăpadă artificială au funcţionat fără încetare. Un skipass pentru o zi în Poiana Braşov costă 110 lei, în vreme ce la Sinaia şi la Predeal preţul este cu 10 lei mai mare. Cei care au rezervate locuri pentru vacanţa de Revelion în staţiunile de pe Valea Prahovei, în Poiana Braşov sau în zona Bran – Moeciu ar face bine dacă şi-ar lăsa maşinile acasă şi ar pleca la munte cu trenul. CFR Călători a suplimentat numărul de vagoane în această perioadă, iar condiţiile sunt destul de bune. De la Bucureşti la Sinaia se ajunge într-o oră şi jumătate, peste 30 de minute trenul soseşte în gara din Predeal, iar la Braşov se coboară după numai trei ore de la plecarea din Capitală. De la gară se poate ajunge la locul în care sunteţi cazaţi cu un taxi. În staţiunile de pe Valea Prahovei, o cursă nu face mai mult de 20 de lei. Preţurile o iau un pic razna când vine vorba despre taximetriştii din oraşul de sub Tâmpa. Pentru Poiana Braşov ţi se cer 100 de lei, dar după o târguială de cinci minute te poţi urca în maşină şi cu 70 de lei. Cine vrea să meargă în zona Bran - Moeciu nu scapă fără 150 de lei, dar şi aşa tot ieşi mai ieftin decât cu maşina. Economiseşti bani, dar mai ales timp. Timp pe care ţi-l poţi petrece pe pârtie, în aer liber, nu în maşină, blocat pe Valea Prahovei, "admirând" şi inhalând fumul scos de automobilul celui din faţa ta. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zilele următoare vremea va fi deosebit de rece. În staţiunile montane, minimele din timpul zilei vor ajunge la -110C, iar ninsorile vor cădea izolat. Acest lucru va permite administratorilor de pârtii de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov să producă în continuare zăpadă artificială.

PROBLEME LA PĂLTINIŞ
La Bâlea Lac a fost inaugurat hotelul de gheaţă chiar în ziua de Crăciun. Vizitatori foarte mulţi, dar puţini au avut curajul să înnopteze acolo. Proiectul s-a dovedit şi de această dată o reuşită, iniţiatorul Ice Hotel Bâlea Lac, Leo Klingeis, anunţând că în luna ianuarie va fi gata şi biserica de gheaţă. Lucrurile stau exact invers la Păltiniş, tot în judeţul Sibiu. "Pârtiile din România sunt în continuare sub orice critică. Am vrut să schiez la Păltiniş în ziua de Crăciun. Aflasem că e zăpadă super. Dar ce folos? Programul de la telescaun este între 9:00 şi 16:30. Mi-am zis să nu mă duc chiar de la ora 9:00, că nu vor fi mai mult de zece persoane aşa de matinale ca mine. Aşa că am ajuns o oră mai târziu. Eram vreo 30-40 de persoane care se tot întrebau când porneşte instalaţia. Nu ştia nimeni să ne răspundă. Am urcat pe jos de câteva ori, dar m-am cam săturat. S-a făcut 11:00, nu s-a schimbat nimic. S-a făcut 12:00, nu s-a schimbat nimic. Pe la 12:30 a pornit cu chiu, cu vai hardughia. Era lume cât cuprinde. Nervi foarte mulţi. Pe pârtie nici un jandarm, nimeni de la Salvamont. Dar era plin de turişti cu pungi şi sănii. Într-un final, aproape de închiderea programului, au apărut şi cei de la Jandarmeria Montană. M-am hotărât să plec de azi încolo într-o ţară civilizată, cu servicii normale, cu program de Crăciun afişat, unde există respectul faţă de turiştii care aduc banii. Nu vreau să mă mai enervez din cauză că toţi imbecilii administrează catastrofal instalaţiile de transport pe cablu. Nici măcar nu încearcă să scoată profit. Ruşine celor de la Păltiniş! Dacă nu sunt în stare, atunci să-i lase pe alţii. Cui îi pasă de Păltiniş? Cred că nimănui", a povestit revoltat Ioan Radu din Sibiu, unul dintre turiştii care şi-au petrecut ziua de Crăciun pe pârtie. Anul acesta, telescaunul de la Păltiniş nu a primit avizul de funcţionare până când administratorul instalaţiei de transport pe cablu nu a schimbat "gondolele".

×
Subiecte în articol: brasov poiana braşov paltinis staţiuni