x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Înfrângere categorică pentru handbalistele tricolore în fața Danemarcei la Campionatul Mondial

Înfrângere categorică pentru handbalistele tricolore în fața Danemarcei la Campionatul Mondial

de Redacția Jurnalul    |    06 Dec 2023   •   00:05
Înfrângere categorică pentru handbalistele tricolore în fața Danemarcei la Campionatul Mondial
Sursa foto: Ambasada României la Copenhaga

Cu un parțial zdrobitor de 2:12 între minutul 15 și pauză, Danemarca și-a asigurat a treia victorie din tot atâtea meciuri, cu 39:23, surclasând total reprezentativa României, în ultimul meci din Grupa E la Campionatul Mondial de handbal feminin IHF 2023.

Danemarca vs România 39:23 (21:10)

Extrem de încrezătoare după două victorii categorice cu Chile și Serbia, care au făcut ca România să aibă cea mai bună medie de goluri marcate după două etape, 40,5 goluri pe meci, echipa lui Florentin Pera a abordat cu așteptări mari meciul cu Danemarca, jucat în fața fanilor danezi, în ultimul meci al turului preliminar, în Jyske Bank Boxen, din Herning.

Danemarca știa că startul lent împotriva Serbiei i-a creat mari probleme în meciul de deschidere al Campionatului Mondial, prin urmare, echipa lui Jesper Jensen știa foarte bine că are nevoie de un start puternic împotriva României și a trecut în avantaj de 4:1, grație unei apărări agresive, forțându-l pe Florentin Pera să ia un time-out la începutul meciului, după nici cinci minute.

Time-out-ul a dat roade pentru România, care a egalat scorul, 4:4, dar Danemarca și-a revenit, după ce vedeta Kristina Jorgensen a intrat în meci, iar Danemarca s-a desprins la două goluri, 7:5.

România a anulat acest avantaj, egalând la 7:7, dar a fost ultima dată când scorul a fost egal.

Linia de 9 metri a României a marcat doar două goluri din 10 aruncări la finalul primei reprize, ceea ce a determinat Danemarca să se apere avansat și să blocheze atacul României pe zona interilor și a pivotului. Mai mult, portarul Sandra Toft a dat o mână de ajutor consistentă, primind doar două goluri în ultimele 15 minute ale primei reprize.

Cu o eficiență ofensivă de 72%, Danemarca a livrat un ultim sfert de oră impecabil în prima parte a meciului, tricolorele pierzând reperele și făcând prea multe greșeli, atât ofensiv, cât și defensiv.

Intermediarul de 12:2 a Danemarcei din finalul primei reprize a fost momentul crucial al meciului, România nemaiavând răspuns în atac, unde portarul Sandra Toft a avut 46% eficiență la intervenții, dublată de Althea Reinhardt, cu 83% eficiență până în minutul 45.

Pe final, înainte de ultimul sfert de oră, Danemarca avea un avantaj de 30:17, care s-a transformat în cele din urmă într-o victorie la 16 goluri pentru echipa lui Jesper Jensen, care și-a confirmat astfel statutul de favorită la titlu la această ediție a Campionatului Mondial. În schimb, aceasta a fost a treia cea mai drastică înfrângere a României din istoria competiției, recordul fiind stabilit în Brazilia 2011, când a suferit un eșec la 19 goluri în fața Franței.

Cu trei victorii în trei meciuri, Danemarca s-a calificat fără probleme în turul principal, unde pornește cu patru puncte în cont, tot atâtea câte are Germania, cele două formații europene părând a fi favorite la obținerea unui loc în sferturile de finală.

România și Polonia vor avea câte două puncte în Grupa a III-a, formația lui Florentin Pera trebuind să treacă peste această înfrângere pentru a-și atinge obiectivul, un loc în sferturile de finală, mai ales că Cristina Neagu pare a fi pregătită să revină în lot, după ce a lipsit în toate cele trei meciuri din turul III preliminar.
România joacă în primul meci al grupelor principale în compania Germaniei, joi, de la ora 19.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: handbal feminin IHF 2023