x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sorin Cîmpeanu, reales președinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România pentru încă 5 ani

Sorin Cîmpeanu, reales președinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România pentru încă 5 ani

de Redacția Jurnalul    |    27 Iul 2024   •   00:20
Sorin Cîmpeanu, reales președinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România pentru încă 5 ani
Sursa foto: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

În funcţia de preşedinte al CNR a fost reales rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti Sorin Cîmpeanu.

Secretarul general al CNR pentru următorii cinci ani va fi rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu.

Vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Universitaria au fost aleşi Nicolae Istudor rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Daniel David rector, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, Liviu Maha rector, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Marilen Pirtea rector, Universitatea de Vest din Timişoara, Cezar Spînu - rector, Universitatea din Craiova.

De asemenea, au fost aleşi ca vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Universităţilor tehnice: Dan Caşcaval - rector, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Vasile Ţopa - rector, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, iar ca vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Universităţilor de Medicină şi Farmacie Viorel Jinga - rector, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Leonard Azamfirei, - rector, Universitatea de Medicina şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş.

Vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Academica Plus au fost aleşi Constantin Bungău - rector, Universitatea din Oradea, Mihai Dimian - rector, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, Daniel Breaz - rector, Universitatea "1 Decembrie 1918 "din Alba Iulia, iar vicepreşedinţi reprezentanţi ai universităţilor private Costel regricea - fector, Universitatea Romano - Americană din Bucureşti, Marja Liisa Kristiina Tenhunen - rector, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti.

Vicepreşedinte reprezentant al Consorţiului Universităţilor de Arte pentru următorii cinci ani a fost ales Liviu Lucaci - rector, Universitatea Naţională De Artă Teatrală Şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, vicepreşedinte reprezentant al Consorţiului Universităţilor militare Bârsan Ghiţă - rector, Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu.

Rectorul Universităţii "Transilvania" din Braşov Abrudan Ioan Vasile a fost ales vicepreşedinte neafiliat.

Consiliul Naţional al Rectorilor reprezintă universităţile acreditate din România în raport cu autorităţile statului, fiind singurul organism de promovare a intereselor tuturor universităţilor româneşti în raport cu acestea, inclusiv în procesul legislativ în domeniul educaţiei şi cercetării.

Sursa: AGERPRES

×