x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu, eliminată de la Charleston

Irina Begu, eliminată de la Charleston

07 Apr 2017   •   21:52
Irina Begu, eliminată de la Charleston

Aventura Irinei Begu (26 de ani, locul 33 WTA) la turneul de la Charleston s-a încheiat în faza sferturilor de finală. Vineri, sportiva din România a pierdut în fața Dariei Kasatkina (19 ani, locul 42 WTA, Rusia), scor 4-6, 1-6 și a părăsit întrecerea din SUA.

Begu (26 ani, 33 WTA), cap de serie numărul zece, a pierdut după o oră şi 12 minute în faţa unei adversare de 19 ani, care ocupă locul 42 în ierarhia mondială.

Românca s-a oprit pentru a treia oară consecutiv în sferturile de finală ale competiţiei, după ce la precedentele două ediţii a fost învinsă de fiecare dată de Angelique Kerber (Germania).

Begu a început foarte bine meciul, a condus cu 2-0, dar apoi a urmat o cădere, materializată în patru ghemuri adjudecate de Kasatkina. Irina a reuşit să revină şi să egaleze, 4-4, dar rusoaica a reuşit un nou break, iar apoi a încheiat setul cu 6-4.

În setul al doilea, Kasatkina a început cu break, dar Begu şi-a recuperat ghemul, după care rusoaica a dictat ritmul jocului, câştigând setul cu un sec 6-1.

Irina Begu a avut procentaje foarte slabe la punctele făcute cu ambele servicii - 44% cu primul, 29% cu al doilea.

Begu va primi un cec de 17.858 dolari şi 100 de puncte WTA.

Irina a început anul 2017 cu o înfrângere chiar în faţa Dariei Kasatkina, în primul tur la Brisbane, cu 3-6, 3-6. Kasatkina a învins-o pe Irina şi în primul tur la Doha, în februarie, cu 3-6, 6-1, 7-5. Rusoaica (19 ani, 42 WTA) are acum 4-1 în meciurile directe cu Begu, singura victorie a Irinei venind pe zgură, anul trecut, la Roma, în optimi, cu 6-1, 6-4. Prima confruntare a fost adjudecată de Kasatkina, în 2015, la Moscova (6-3, 3-6, 6-3, în optimi).

×