Tenismanul de 22 de ani este acum la o victorie distanță de al treilea său titlu al sezonului, care l-ar trimite pe locul 2 în clasamentul ATP, cel mai bun din carieră.
„M-am simțit foarte bine pe teren astăzi. De obicei, cu cât avansezi mai mult într-un turneu, cu atât mă simt mai confortabil", a declarat Sinner, citat de atptour.com. „Sunt foarte mulțumit de această performanță".
Ajuns pentru a treia oară în finala de la Miami (2021, 2023), Sinner va viza un al doilea titlu ATP Masters 1000 (2023 Toronto) împotriva lui Alexander Zverev, cap de serie numărul 4, sau a lui Grigor Dimitrov, cap de serie numărul 11.
Sinner s-a revanșat față de Medvedev, care în urmă cu 12 luni l-a învins pe italian în finala de la Miami și a ajuns atunci la 6-0 împotriva numărului 3 mondial, în întîlnirile directe. Cu toate că Medvedev are în continuare un avantaj de 6-5, italianul a obținut cinci victorii consecutive, inclusiv la Australian Open, unde a revenit de la două seturi la zero pentru a câștiga primul său trofeu major.
(sursa: Mediafax)