x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi John McEnroe, "şocat" de maniera în care Simona Halep a învins-o pe Serena Williams

John McEnroe, "şocat" de maniera în care Simona Halep a învins-o pe Serena Williams

13 Iul 2019   •   18:09
John McEnroe, "şocat" de maniera în care Simona Halep a învins-o pe Serena Williams
Sursa foto: Captura Video

Fostul mare tenisman american John McEnroe a declarat pentru BBC că este "şocat" de maniera în care Simona Halep a învins-o pe Serena Williams în finala de sâmbătă a turneului de la Wimbledon (6-2, 6-2).

"Halep este evident o sportivă formidabilă şi, în această etapă a carierei sale, sportiva mai bună. Nu am crezut însă că o va intimida pe Serena Williams atât de mult cum a făcut-o astăzi. Halep a dominat-o total. Nici măcar nu a fost un meci. Doar de câteva ori într-o viaţă simţi că îţi iese atât de uşor şi aşa s-a întâmplat acum", a spus McEnroe.

"Halep se mişcă mai bine decât oricare jucătoare de pe circuit. Nu ştiu de ce a crezut că nu poate juca bine pe iarbă. Poate că i-a trebuit ceva timp ca să găsească soluţia. Astăzi a fost cel mai bun meci din cariera ei şi tocmai a învins-o pe Williams în 55 de minute", a adăugat americanul.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Simona Halep