x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Senzațional! Novak Djokovic a devenit „regele Grand Slam-urilor” după victoria de la Roland Garros

Senzațional! Novak Djokovic a devenit „regele Grand Slam-urilor” după victoria de la Roland Garros

de Redacția Jurnalul    |    11 Iun 2023   •   20:01
Senzațional! Novak Djokovic a devenit „regele Grand Slam-urilor” după victoria de la Roland Garros
Sursa foto: Hepta

Sârbul Novak Djokovic a câștigat duminică Grand Slam-ul de la Roland Garros, stabilind un record în tenisul mondial, acesta fiind cel de al 23-lea titlu din cariera sa. El l-a învins în finala de la Paris pe norvegianul Casper Ruud, în trei seturi.

Novak Djokovic l-a dominat pe Casper Ruud și a devenit singurul jucător cu 23 de titluri de Grand Slam din istoria tenisului mondial.

Sârbul și-a adjudecat al treilea Roland-Garros, învingându-l pe Casper Ruud cu 7-6 [1], 6-3, 7-5.

Novak Djokovic are acum cu un titlul de GS mai mult decât Rafael Nadal, cu trei mai mult decât Roger Federer, cei doi jucători cu care a concurat toată cariera.

Este totodată, al treilea titlu pe zgura pariziană, devenind de asemenea, primul jucător care câștigă fiecare turneu de Grand Slam de cel puțin trei ori. Susținut de Tom Brady din loja sa și urmărit de multe vedete prezente, jucătorul de 36 de ani a jucat cea de-a 34-a finală de Grand Slam.

Pentru Casper Ruud a fost a treia sa finală la un turneu major, pierdute toate trei.

Primul set al meciului a fost cel mai disputat, iar dacă Alcaraz a spus după ce a pierdut în fața sârbului că dacă cineva spune că nu are emoții împotriva lui Djokovic minte, Ruud nu a arătat nimic din nervozitatea de la începutul primului set.

De fapt, norvegianul a fost jucătorul mai bun la început, conducând cu 4-1 în primul set și jucând foarte bine.

Sârbul a revenit și a câștigat primul set timp după o oră și douăzeci de minute, cu u 7-1 în tie-break.

La Roland Garros 2023, sârbul a câștigat toate tie-break-urile pe care le-a jucat, rescriind din nou cărțile de istorie, iar în toate tie-break-urile pe care le-a jucat nu a făcut nicio greșeală neforțată, lucru pe care nici măcar Ruud nu l-a putut schimba.

Cu impulsul din primul set de partea sa, Djokovic a făcut break încă din primul game de serviciu al adversarului său.

Djokovic a reușit apoi să mențină acest avantaj pe tot parcursul setului și, deși nu a folosit niciuna dintre cele două șanse de a adăuga un alt break în game-ul al optulea, a fost suficient pentru a câștiga setul secund cu 6-3, fiind la doar un set distanță de a rescrie din nou cărțile de istorie.

Înaintea finalei, sârbul a evitat o întrebare despre accidentarea sa, dar acest lucru nu a părut să fie o problemă în finală. Încă din al treilea game al setului al treilea, a avut șansa de a face din nou break, dar de data aceasta, Ruud a salvat mingea de break și a continuat să lupte.

Al patrulea favorit din Norvegia a jucat foarte bine în setul al treilea, dar asta doar până în game-ul al zecelea. Djokovic a arătat încă o dată de ce este considerat de mulți cel mai bun jucător din toate timpurile, câștigând 11 puncte consecutive.

Astfel, el a reușit să câștige meciul cu 7-6(1), 6-3, 7-5 și să devină primul om din istoria tenisului care câștigă 23 de titluri de Grand Slam și să o egaleze pe Serena Williams la 23 de turnee majore. Acum, îi mai lipsește doar unul pentru a egala recordul all-time al lui Margaret Court, care a câștigat 24 de Grand Slam-uri în carieră.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Roland Garros 2023 Novak Djokovic