x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi O fotografie cu numele lui Ronaldo scris pe un tricou al clubului Juventus a ajuns în presa internațională

O fotografie cu numele lui Ronaldo scris pe un tricou al clubului Juventus a ajuns în presa internațională

05 Iul 2018   •   16:39
O fotografie cu numele lui Ronaldo scris pe un tricou al clubului Juventus a ajuns în presa internațională

Acţiunile clubului de fotbal Juventus Torino au înregistrat miercuri la bursa din Milano o creştere de 7,27%, datorită unui posibil transfer al atacantului portughez Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, relatează agenţia EFE. 

Miercuri, cotaţia acţiunilor înregistra un plus de 5,89% la prânz şi a continuat să crească după-amiază până la 7,27%, cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni. 

În mare parte, această creştere a acţiunilor se datorează relatărilor presei despre un transfer iminent al lui Cristiano Ronaldo, care ar semna un contract pe patru ani cu Juventus şi ar urma să primească un salariu net de 30 milioane euro pe an. 

Juventus Torino, care a câştigat ultimele 7 titluri din serie A, va plăti 100 milioane de euro pentru acest transfer. 

Clubul italian a încercat să-l transfere pe Ronaldo pe când acesta juca la Sporting Lisabona, în 2002, dar lusitanul a ajuns sezonul următor la Manchester United. Portughezul s-a mutat la Real Madrid în vara anului 2009, după un transfer record de 94 milioane euro de la United. La Madrid, Cristiano a câştigat printre alte trofee două titluri, două Cupe ale Spaniei, două Supercupe ale Spaniei, de patru ori Liga Campionilor, două Supercupe ale Europei, de trei ori Cupa Mondială a cluburilor. AGERPRES

×