"O să vină şi medalia de aur"

SCRIMĂ  ●  Ana Maria Brânză a avut o noapte albă
Proaspăta vicecampioană olimpică la spadă promite că la Londra, peste patru ani, nu va mai rata prima treaptă a podiumului. Ea recunoaşte că a ajuns atît de departe datorită fratelui ei, fost fotbalist la Steaua.

SCRIMĂ  ●  Ana Maria Brânză a avut o noapte albă
Proaspăta vicecampioană olimpică la spadă promite că la Londra, peste patru ani, nu va mai rata prima treaptă a podiumului. Ea recunoaşte că a ajuns atît de departe datorită fratelui ei, fost fotbalist la Steaua.

     Jurnalul Naţional: Cum se vede viaţa acum, cînd ai o medalie olimpică de argint?

Ana Maria Brânză: În roz. Am ajuns în Satul Olimpic pe la unu noaptea. Colega mea de cameră, Cristina Stahl, dormea dusă. Am pus medalia în sertarul de la noptieră, l-am luat pe Aiurel în braţe şi m-am băgat în pat, dar nu am putut aţipi aproape deloc. Am făcut noapte albă. Am studiat tavanul. La 8 m-am sculat şi tot la tavan priveam. Cred că am făcut o pasiune deosebită pentru acest tavan.

     Cine este Aiurel?

Este un măgăruş de pluş. Mascota mea norocoasă. E cel mai mare fan al meu, nu ne despărţim niciodată. Dorm cu el în pat. La Europenele din acest an m-a ajutat să cîştig medalia de aur cu echipa. Aici a stat tot timpul în sacul cu arme.

     Bănuiesc că toată lumea s-a grăbit să te felicite...

Cred ca am primit sute de mesaje pe telefon, de s-a descărcat bateria. De la George Boroi, comandantul Clubului Steaua, de la mulţi oameni la care nu m-am aşteptat. Mi-ar lua ani să răspund la toate. Vreau însă să le mulţumesc tuturor celor care au fost cu gîndul alături de mine. Azi dimineaţă am primit flori şi am găsit la panoul de onoare şi pe uşa camerei o mulţime de  bileţele de felicitare. Pe unul scria că le-am schimbat părerea despre cifra 13, pentru că eu am cîştigat medalia de argint în ziua de 13 august.

     Cu cei de acasă ai apucat să vorbeşti?

Am vorbit cu părinţii, cu fratele meu. De emoţie erau toţi cam incoerenţi. O să avem destul timp să vorbim mai pe îndelete cînd voi ajunge acasă. Noi sîntem o familie de sportivi. Mama a jucat baschet, iar tata şi fratele meu au practicat fotbalul. Numai bunica a vrut să mă fac balerină. Fratele meu este cel din cauza căruia am ajuns la scrimă. El era la juniorii Stelei. A trecut într-o zi pe lîngă sala de scrimă şi i s-a părut că mi se potriveşte. Eu pe vremea aceea făceam tenis. Dacă azi am ajuns unde am ajuns, asta i se datorează în mare parte lui.  

"Am plecat de acasăla 13 ani"

     Ce rol a avut antrenorul Dan Podeanu în cariera ta?

A fost singurul care a crezut de la început în mine. Eu sînt bucu­reşteancă, dar zece ani am stat departe de casă, la Craiova, unde m-am pregătit la Centrul Olimpic. Bine, nici ai mei nu au fost zdraveni la cap, că m-au lăsat să plec de-acasă la 13 ani. Acum le mulţumesc pentru că au avut curajul ăsta.  

     Crezi că puteai obţine mai mult decît medalia de argint?

În ziua respectivă şi în faţa acelei adversare, nu. După asaltul din sferturile de finală am avut dureri la braţul cu care trag, iar acestea au revenit în finală. Adevărul este că nemţoaica e foarte puternică, pentru că a practicat pentatlon modern. Fizic nu i-am putut face faţă.  

     Ana Pascu, preşedintele federaţiei, spunea că tu eşti o fată pentru aur, nu pentru argint sau bronz.

Nu am de gînd să mă retrag, mai vreau să merg la vreo trei Olimpiade. Va veni ea şi medalia de aur. O să le arăt eu tuturor cine e Ana Maria Brânză.