
Arbitrii l-au privat pe Silviu Olteanu de o victorie pe care ar fi meritat-o cu prisosinţă / Foto: Reuters
Boxerul român Silviu Olteanu a fost învins, duminică seară, la Saitama, de japonezul Daiki Kameda, ratând astfel şansa de a cuceri primul său titlu mondial la profesionişti.
Fostul campion naţional al României la amatori, stabilit de mai mulţi ani la Madrid, a fost învins la puncte, după 12 runde, de pugilistul nipon, care şi-a păstrat centura de campion mondial la categoria muscă (versiunea WBA).
Potrivit agenţiei de box Fight News, "Kameda i-a 'furat' titlul lui Olteanu, care a controlat lupta în cea mai mare parte şi a fost boxerul mai agresiv". Doi arbitri judecători i-au acordat victoria la puncte lui Kameda, Jose Roberto Torres (Puerto Rico), scor 115-113, şi Levi Martinez (SUA), scor 116-112, în timp ce Roberto Ramirez (Puerto Rico) l-a văzut învingător la puncte pe Olteanu, cu un scor elocvent, 118-110. Arbitru de ring a fost thailandezul Pinit Prayadsab.
Aceeaşi sursă a catalogat victoria lui Kameda ca fiind "controversată", notând că niponul a resimţit probabil faptul că a fost forţat să slăbească mult pentru a se încadra în categorie.
Campion EBU-EU, Silviu Olteanu, a suferit a patra înfrângere la profesionism, după 11 victorii consecutive (3 KO). Pugilistul român a avut un adversar mai înalt cu 10 cm (Kameda are 1,68 m) şi cu 11 ani mai tânăr.
Olteanu a ratat astfel şansa de a deveni al cincilea român campion mondial de box la profesionişti, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu.
Elveția a uimit, miercuri la Campionatul Mondial din Egipt, învingând Islanda cu 20:18, în primul meci din grupa a 3-a principală.
Echipa de handbal masculin a Elveției, a furnizat o nouă surpriză la CM de han...
SCM Râmnicu Vâlcea a obținut miercuri a doua victorie în EHF Champions League la handbal feminin, învingând pe muntenegrencele de la Buducnost cu 25-23 (14-10).
Echipa condusă de Florentin Pera reușise în...
Alpinistul Alex Găvan, care se pregătea să urce fără oxigen suplimentar pe K2 alături de italianca Tamara Lunger, a renunțat pentru moment la ascensiune.
Acesta a scris într-un mesaj pe Facebook că perceperea...
În ziua a patra a Campionatului Mondial de Handbal din Egipt nu au fost surprize. Echipele favorite s-au impus, iar patru formații și-au asigurat calificarea în următoarea fază a competiției.
Ziua a patra a...
Dan Petrescu, fost antrenor al campioanei CFR Cluj, a debutat astăzi cu o înfrângere pe banca noii sale echipe, Kayserispor, aflată în subsolul clasamentului din prima divizie turcă.
Kayserispor a fost învinsă...
Meciul CSM București - Vipers Kristiansand, din cadrul grupei A a EHF Champions League la handbal feminin, disputat sâmbătă la București, s-a încheiat cu victoria oaspetelor, cu 22-29 (9-14).
CSM nu mai...
Clubul catalan FC Barcelona a anunțat vineri că, de comun acord cu guvernul, a decis să amâne data de disputare a alegerilor pentru funcția de președinte al clubului, funcție pentru care au fost validate trei...
Spania - Brazilia și Croația - Japonia sunt cele două meciuri de la mondialul de handbal masculin din Egipt care s-au încheiat vineri cu același scor de egalitate, 29-29, în cea de-a doua zi a competiției,...
Galerie Foto
În urmă cu 10 zile era numit Sultan, era rugat de oficialitățile locale să devină cetățean turc, suporterii făceau coadă pentru un autograf, intra în istoria clubului urcând pentru prima oară...
Neplătiți de patru luni, fotbaliștii lui Dinamo au obținut o nouă victorie „pe gratis”. În pofida situației financiare provocate de minciunile în serie ale spaniolului Pablo Cortacero, „câinii” încep cu...
Anul 2021 este unul extrem de interesant pentru iubitorii sportului, cu numeroase evenimente programate. Cele mai așteptate competiții sunt, cu siguranță, Turneul Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020...
„Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) condamnă ferm comentariile rasiste si xenofobe la adresa antrenorului român Marius Șumudică, care recent și-a încheiat contractul cu...
Mihaela Buzărnescu s-a calificat marți seara în ultimul tur al calificărilor pentru Australian Open, primul Grand Slem al anului în calendarul competițional internațional.
Românca a învins-o în trei seturi,...
Echipa masculină de handbal a Cehiei a anunțat că se retrage de la Campionatul Mondial de handbal masculin, din cauza depistării mai multor cazuri de Covid-19, în urma testelor obligatorii.
Cea de a 27-a ediție...
Dinamo-FCSB este derby-ul programat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, în urma tragerii la sorți făcute marți de Federația Română de Fotbal (FRF).
Potrivit FRF, meciurile programate în...