x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Presa internațională: "Un bulevard pentru Simona Halep" la Roland Garros

Presa internațională: "Un bulevard pentru Simona Halep" la Roland Garros

08 Iun 2017   •   11:19
Presa internațională: "Un bulevard pentru Simona Halep" la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep pare să aibă un bulevard în faţa ei pentru a obţine la Roland Garros primul ei titlu de Mare Şlem, după ce a eliminat-o în sferturi de finală pe cea mai periculoasă rivală a sa, ucraineanca Elina Svitolina, scrie AFP

Pentru jucătoarea cehă Karolina Pliskova, adversara sa de joi, din semifinale, sau pentru elveţianca Timea Bacsinszky sau tânăra letonă Jelena Ostapenko, care vor disputa prima semifinală, va fi greu s-o împiedice pe Simona Halep să ridice Cupa Suzanne-Lenglen.

Halep, 25 de ani, a dominat pregătirea pe zgură: un trofeu la Madrid şi o finală la Roma, pierdută contra Elinei Svitolina, în parte din cauza unei accidentări la gleznă.

După victorii uşoare în primele tururi (niciun set pierdut în patru meciuri), româna a trecut dramatic de Svitolina, 3-6, 7-6 (8/6), 6-0, graţie forţei sale mentale, după ce a fost condusă cu 5-1 în actul secund. Acest duel între locul 4 şi locul 6 WTA a făcut figură de duel avant la lettre, estimează AFP.

Combativitatea şi mobilitatea sa ar trebui s-o facă să sufere şi pe Pliskova, care este mai înaltă cu 17 cm (1,85 m contre 1,68 m) şi mai puţin mobilă. Finalistă în 2014 în faţa Mariei Şarapova, românca se simte mai bine pe zgură decât cehoaica, N.3 mondial, care până în acest an nu trecuse niciodată de turul al doilea la Paris.

Neputând spera că Halep va comite la fel de multe greşeli precum Caroline Garcia în sferturi de finală, Pliskova, care excelează la serviciu, va trebuie să-şi asume riscuri într-un afiş atrăgător prin opoziţia de stiluri.

A doua semifinală, coincidenţă extraordinară, case în ziua de naştere a celor două adversare: Ostapenko împlineşte 20 de ani, iar Bacsinszky, 28. Una din ele va atinge o finală de Mare Şlem fără să întâlnească vreo jucătoare din Top 8. Beneficiare ale unui tablou favorabil, cele două jucătoare au reuşit totuşi câteva victorii frumoase: contra lui Venus Williams (11 WTA) şi Kristina Mladenovic (14) în cazul elveţiencei, locul 31 mondial, contra Carolinei Wozniacki (12) în cazul letonei, locul 47.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Simona Halep