x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Primul caz de dopaj la Soci ar putea fi confirmat vineri

Primul caz de dopaj la Soci ar putea fi confirmat vineri

21 Feb 2014   •   11:46
Primul caz de dopaj la Soci ar putea fi confirmat vineri

Un sportiv din delegaţia Germaniei prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci a făcut obiectul unui control antidoping care a relevat rezultate anormale, a anunţat vineri Comitetul olimpic german.

În cazul în care contraexpertiza va confirma rezultatele primei analize, acesta va fi primul caz de dopaj din cadrul JO 2014.

"DOSB a fost informat joi seara, la ora 21,30, de Comitetul Internaţional Olimpic că eşantionul A al unuia dintre membrii delegaţiei germane ar fi dat rezultate anormale", a precizat DOSB într-un comunicat.

"Deschiderea eşantionului B şi audierea de către Comisia juridică a CIO sunt prevăzute astăzi (vineri)", adaugă Comitetul olimpic german, care nu a precizat nici numele şi nici disciplina sportivului implicat.

Comisia juridică a CIO poate decide singură dacă sportivul a comis o infracţiune la regulamentul antidoping şi să decidă descalificarea acestuia.

Comitetul Internaţional Olimpic, contactat de AFP, nu a fost în măsură să confirme acest caz, atâta timp cât timp procedura juridică nu a fost încheiată.

×
Subiecte în articol: dopaj comitetul international olimpic