x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Rafael Nadal a câştigat finala masculină de la Roland Garros

Rafael Nadal a câştigat finala masculină de la Roland Garros

09 Iun 2019   •   19:19
Rafael Nadal a câştigat finala masculină de la Roland Garros

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, locul 2 ATP şi favorit nr. 2, a câştigat duminică finala masculină de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în patru seturi, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, pe austriacul Dominic Thiem, locul 4 ATP şi cap de serie nr. 4.

Într-o reeditare a finalei de anul trecut, ibericul s-a impus după trei ore şi patru minute de joc, în faţa unui adversar care a cedat psihic pe final.

Rafael Nadal, 33 ani, a intrat astfel în posesia celui de-al 12-lea titlu la Roland Garros, al treilea consecutiv, fiind jucătorul cu cele mai multe trofee cucerite pe zgura pariziană. El are 18 trofee de Mare Şlem câştigate în total, cu două mai puţine decât elveţianul Roger Federer.

Ibericul a câştigat toate finalele jucate în turneul din capitala Franţei şi are acum 9-4 în meciurile directe cu Thiem.

Pe parcursul finalei de duminică, Nadal a reuşit trei aşi şi a profitat de numărul mare de greşeli neforţate făcute de Thiem (38), chiar dacă austriacul a avut, la rândul său, 7 aşi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: rafael nadal Roland Garros 2019