Pugilistul român Robert Jitaru a cucerit, marți, medalia de aur la categoria 56 kg, la Campionatele Europene de box Under-22 de la Brăila, după ce l-a învins în finală pe englezul Peter McGrail, la puncte, cu scorul de 3-2.
Dublu medaliat cu bronz la Campionatele Europene box pentru tineret, brăileanul Robert Jitaru, născut la Făurei și legitimat la CSA Steaua București, a câștigat un meci destul de echilibrat, în care a fost mai bun în prima și a treia repriză, în fașa unui adversar cu doi ani mai mare.
Jitaru, antrenat de George Perțea la Brăila și de Valentin Vrînceanu la lotul național, l-a învins în optimi pe georgianul Artiuș Gomțian, în sferturi a trecut de albanezul albanezul Krenar Zeneli, iar în semifinale a câștigat în fața slovacului Viliam Tanko.
Tot pentru aur va boxa marți Paul Andrei Arădoaie, la categoria 81 kg, cu rusul Muslim Gadjimagomedov.
România a aliniat la Europenele de la Brăila 10 pugiliști, câte unul la fiecare categorie, doar trei ajungând în sferturi, iar doi boxând pentru aur (Jitaru și Arădoaie).
AGERPRES