x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Româncele, de neoprit! Echipa feminină de tenis a învins formaţia Letoniei la Fed Cup

Româncele, de neoprit! Echipa feminină de tenis a învins formaţia Letoniei la Fed Cup

de Agerpres    |    08 Feb 2014   •   20:39
Româncele, de neoprit! Echipa feminină de tenis a învins formaţia Letoniei la Fed Cup

Echipa feminină de tenis a României a învins formaţia Letoniei cu scorul de 2-1, sâmbătă, la Budapesta, în Grupa I valorică a Zonei Europa-Africa a competiţiei Fed Cup, şi nu cu 3-0, cum se anunţase iniţial.

Dintr-o eroare apărută pe site-ul care a asigurat scorul live al meciului, s-a anunţat că perechea letonă Darta-Elizabete Emulina/Jelena Ostapenko a abandonat la scorul de 3-2 pentru româncele Sorana Cîrstea/Simona Halep, în primul set, dar site-ul oficial al competiţiei (FedCup.com) a confirmat că de fapt Cîrstea şi Halep s-au retras, după ce Simona Halep, numărul zece mondial la simplu, nu s-a simţit bine şi riscă să nu poată evolua în meciul cu Ucraina de duminică.

În primul meci de simplu, Irina Begu a învins-o (147 WTA) pe Jelena Ostapenko (705 WTA) în două seturi, cu 6-3, 6-3. În al doilea meci de simplu, Monica Niculescu (54 WTA) a trecut de Diana Marcinkevica (216 WTA), tot cu cu 6-3, 6-3.

România învinsese în primele două jocuri din grupa B formaţiile Ungariei şi Marii Britanii, cu acelaşi scor, 2-1.

România va întâlni duminică (ora 17,00) într-un play-off Ucraina, câştigătoarea Grupei C, după 3-0 cu Slovenia şi Israel şi 2-1 cu Austria. Echipa Ucrainei le are în componenţă pe Elina Svitolina (39 WTA), Olga Savciuk (175 WTA) şi surorile gemene Nadia (103 WTA) şi Liudmila Kicenok (200 WTA).

Învingătoarea acestui duel va juca în aprilie un baraj pentru promovarea în Grupa Mondială II a Fed Cup.

×