x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Schi-Charter, Franţa

Schi-Charter, Franţa

de Sorin Anghel    |    29 Dec 2009   •   00:00
Schi-Charter, Franţa

Începând din acest sezon, românii au parte de conceptul Ski Charter, prin care nu mai este nevoie să stai două zile în maşină dacă vrei să ajungi la schi în Alpii francezi. Acest concept este folosit cu succes în multe ţări europene şi are avantajul de a scurta foarte mult timpul de acces spre pârtiile din vestul Europei.



Chamonix s-a consacrat ca oraş de iarnă în anul 1924, o dată cu organizarea primelor Jocuri Olimpice de Iarnă. El a cunoscut de atunci o dezvoltare fulgerătoare. A început construirea numeroaselor teleschiuri mecanice, dintre care celebrele teleferice ale Gheţarilor şi cel din Planpraz, urmate de cele din Brévent, din Aiguille du Midi şi din Flégčre. Devenit astăzi un oraş şi un punct de trecere privilegiat către Italia, prin tunelul Mont Blanc, Chamonix nu a încetat să se dezvolte, căutând să echilibreze dezvoltarea turistică şi rutieră cu conservarea unui mediu excepţional.

Risoul este o staţiune liniştită cu numeroase baruri şi restaurante. Pentru petrecerea timpului liber există în staţiune patinoar, închiriere snowmobil, parapantism, magazine, sală de jocuri. De asemenea, se poate vizita şi fortăreaţa medievală de la Briancon, care este la 45 de minute distanţă cu maşina faţă de staţiune. Posibilităţile de distracţie sunt nenumărate: restaurante, cafenele, baruri, cluburi, discoteci, cinema. Nici copiii nu sunt lăsaţi la o parte, Risoul fiind o staţiune familială prin excelenţă. Aici se găsesc centre de îngrijire care oferă micuţilor posibilitatea multor activităţi, făcându-le vacanţa cât mai frumoasă. Staţiunea Risoul este potrivită atât pentru începători, cât şi pentru cei de nivel mediu, popularitatea ei crescând de la an la an datorită unui raport bun calitate-preţ. Atât pârtiile cu grad de dificultate mic, cât şi pârtiile cu grad de dificultate mediu şi mare fac din La Fôret Blanche un punct atractiv pentru schiori. Cu instalaţia de transport pe cablu gratuită, Telepulse, se poate ajunge uşor la micul platou de la Risoul. Pârtia Olimpică nu are grad mare de dificultate, dar prezintă o frumuseţe aparte şi se întinde pe 3,4 km de la vârful La Mayt până jos la Vars Sainte Marie.

Nu mai staţi pe gânduri! Franţa vă aşteaptă la schi. În trei ore poţi ajunge de la Bucureşti sau de la Cluj-Napoca direct în Alpi.

5445-109506-hartapartiicopy.jpg

×
Subiecte în articol: staţiuni