x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep coboară pe locul 14 în topul WTA, poziție pe care nu s-a mai aflat de aproape 8 ani

Simona Halep coboară pe locul 14 în topul WTA, poziție pe care nu s-a mai aflat de aproape 8 ani

20 Sep 2021   •   11:00
Simona Halep coboară pe locul 14 în topul WTA, poziție pe care nu s-a mai aflat de aproape 8 ani
Sursa foto: Hepta

Simona Halep a coborât 3 locuri în clasamentul mondial al tenisului feminin, ocupând momentan locul 14. Ultima dată când Halep s-a situat pe locul 14 în topul WTA a fost în 28 octombrie 2013. Era anul în care Halep a avut o ascensiune fulminantă, intrând pentru prima dată în carieră în top 20.

În 2013, Simona Halep reușea să ajungă de pe locul 65, la jumătatea anului, până pe 11, la finele său, fiind pentru prima dată în carieră când trecea de bariera topului 20 WTA. În anul imediat următor, românca trecea și de cota 10, urcând până pe locul 2. Era anul în care ajungea trecea pentru prima dată de 16-imile de finală ale unui turneu de Grand Slam, ajungând în finală la Roland Garros, în semifinală la Wimbledon și în sferturi de finală la Australian Open.

De atunci și până în august 2021, Halep nu a mai părăsit niciodată top 10.

În schimb, Sorana Cîrstea e în ascensiune și se apropie vertiginos de egalarea celei mai bune prezențe în topul mondial din carieră. Cîrstea a urcat săptămâna aceasta 4 locuri, până pe 36, după ce a început anul pe locul 71. Ultima dată când sportiva din România a fost atât de bine clasată a fost pe 7 mai 2018. Cea mai bună poziție din cariera Soranei Cîrstea este locul 21, deținut în luna august, 2013.

O altă veste pozitivă pentru tensiul românesc este accederea, pentru prima dată în carieră, în top 100 a Gabrielei Ruse, jucătoarea în vârstă de 23 de ani ocupând acum locul 99, cu o urcare de 2 locuri. În luna iunie, Ruse se afla pe locul 198, însă ea a reușit să câștige primul turneu WTA 250 din carieră, la Hamburg, în luna iulie, după care a mai ajuns și în finala de la Palermo, cele două rezultate propulsând-o pe locul 107. Săptămâna aceasta ea a fost avantajată de regresul în clasament al sportivelor Polona Hercog și Donna Vekic.

În top 100 se mai află și Irina Begu, care a coborât 8 locuri în clasament, de pe 54 pe 62.

În afara topului 100 se regăsesc la începutul acestei săptămâni, Ana Bogdan, pe 109 (-1 loc), Irina Bara, 119 (-1 loc), Jaquelin Cristian, pe 127, Patricia Țig, pe 164 (-17 locuri) și Mihaela Buzărnescu, pe 175 (-1 loc).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Halep