x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep debutează joi seara la Miami

Simona Halep debutează joi seara la Miami

24 Mar 2022   •   11:40
Simona Halep debutează joi seara la Miami
Sursa foto: Hepta

Simona Halep va juca primul meci de la Miami Open, turneu Masters de categorie WTA 1000, joi seara, în compania jucătoarei australiene Daria Saville (249 WTA). Partida va începe cel mai devreme în jurul orei 21:30 (ora României).

Simona Halep vine la Miami după ce săptămâna trecută a ajuns până în semifinale la Indian Wells, ocazie cu care a revenit în top 20.

Ea a fost învinsă în penultimul act de poloneza Iga Swiatek, cea care avea să și adjudece în cele din urmă trofeul.

Din postura de cap de serie, Halep a avut un prim tur liber, urmând ca în runda a doua să joace cu australianca Daria Saville, care este beneficiara unui wild card și care a trecut în primul tur de belgianca Greetje Minnen (81 WTA0.

Organizatorii au anunțat miercuri seara că partida dintre Halep și Saville va avea loc cel mai devreme la ora 21.30 (ora României), dar e posibil ca startul să fie puțin amânat, fiind al patrulea meci de pe arena cu numărul 7, după meciurile dintre Aljaz Bedene cu Ugo Humbert, Pedro Martinez cu Jan Lennard Struff, precum și Heather Watson cu Elina Svitonila.

Simona Halep o conduce cu 3-1 pe australiancă în întâlnirile directe din circuitul profesionist. Cele două au jucat ultima dată în 2016, la Cincinnati, atunci Halep câștigând cu 6-1, 6-2. Singura înfrângere a româncei datează tot din 2016, când Saville a învins-o pe zgură, în trei seturi, în șaisprezecimile de la Roma.

O eventuală victorie a româncei ar putea însemna o mult așteptată confruntare cu Emma Răducanu, cea care va juca tot joi cu sportiva cehă Katerina Siniakova (53 WTA).

În noaptea de joi spre vineri, Irina Begu va evolua de asemenea în turul doi la Miami, urmând să o întâlnească pe favorita principală a turneului, Aryna Sabalenka (5 WTA), după ce a învins-o în prima rundă pe Hailey Baptise. Partida Irinei Begu va avea loc cel mai devreme vineri dimineață la ora 3.30, fiind ultima de pe terenul central.

În turul doi la Miami s-a calificat și Gabriela Ruse, care va evolua în compania Elenei Rybakina, din Kazakhstan (18 WTA), vineri seara, la o oră ce urmează a fi anunțată.

Tot vineri seara intră în competiție și Sorana Cîrstea, ea urmând să o întâlnească pe sportiva chineză Shuai Zhang (43 WTA).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Halep