x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, eliminată în turul al treilea la Indian Wells

Simona Halep, eliminată în turul al treilea la Indian Wells

14 Mar 2017   •   05:07
Simona Halep, eliminată în turul al treilea la Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franţa) cu 6-3, 6-3, luni, în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari.

Halep (25 ani) a fost dominată fizic de adversara sa, greşind foarte mult, mai ales în momentele importante ale partidei.

Simona Halep a început bine meciul, cu un break, după 12 minute foarte disputate, dar apoi Mladenovic (23 ani, 26 WTA) a întors scorul (2-1), apoi a fost egalitate (2-2, 3-3), iar franţuzoaica a reuşit un break capital la 4-3 în favoarea sa, încheind primul set cu 6-3.

În runda a doua, Halep şi-a câştigat serviciul la debut, dar apoi au urmat trei ghemuri luate la rând de adversara sa, care s-a desprins apoi la 5-2, dar nu a fost capabilă să încheie meciul pe serviciul său, Halep salvând trei mingi de meci ajutată şi de cele 4 duble greşeli comise de Mladenovic. Kristina Mladenovic a reuşit să încheie conturile pe serviciul Simonei, după o oră şi 42 de minute de joc.

Mladenovic, cap de serie numărul 28, a reuşit 4 aşi în acest meci, dar a comis şi 8 duble greşeli. Halep a avut o singură dublă greşeală. Diferenţa s-a făcut la mingile de break, unde Mladenovic a transformat 6 din 12 (jumătate), iar Halep doar 3 din 22 de oportunităţi create.

Simona Halep, campioană la Indian Wells în 2015, va primi pentru participare un cec de 41.350 dolari şi 65 de puncte WTA, dar va pierde locul 4 în clasamentul mondial, având în vedere că anul trecut a ajuns până în sferturi al turneul californian.

Mladenovic conduce acum cu 3-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a mai învins-o în 2014, la Paris, în primul tur, cu 7-6 (1), 6-4, şi în 2015, la Birmingham, în sferturi, cu 2-6, 6-0, 7-6 (4). Simona câştigase ultimul duel, în 2015, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 7-5, 5-7, 6-4.

Halep are în acest an doar 3 victorii şi 3 înfrângeri, ea lipsind de pe teren mai bine de o lună după o accidentare la genunchi.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Simona Halep