Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 6-1, 3-6, 7-5, joi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio/SUA), dotat cu premii totale de 2.944.486 dolari.
”A jucat incredibil şi a fost foarte puternică pe teren. Ştiam că aleargă repede după toate mingile şi loveşte cu putere. Ştiam că acesta este jocul ei şi mă aşteptam la un început foarte dificil. Am avut ritm la început, apoi am luptat şi am revenit, dar nu suficient încât să câştig meciul. Eu spun că n-am jucat cel mai bun tenis al meu, dar am jucat mult mai bine decât ieri şi m-am mişcat mai bine. A fost un pas înainte, aşa că voi continua să lucrez”, a declarat Simona Halep, preluată de Telekomsport.