Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o pe chinezoica Shuai Peng, locul 37 WTA, cu scorul de 6-4 7-6. Românca s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon și va juca împotriva Victoriei Azarenka.
Halep (25 ani, a doua favorită) s-a impus după o oră și 38 de minute, într-un meci echilibrat cu Peng (31 ani, 37 WTA), salvând chiar o minge de set.
Românca, semifinalistă în 2014 și sfertfinalistă anul trecut, a început mai ezitant meciul cu Peng și după ce fiecare jucătoare a luat câte un ghem, asiatica s-a desprins la 3-1, însă imediat Halep a revenit și a restabilit egalitatea, 3-3. Fiecare și-a făcut serviciul și, la 4-4, Simona a reușit un break care s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta setului, câștigat cu 6-4 de româncă.
În actul secund s-a mers cu serviciul până la 3-3, scor la care Simona a reușit să câștige pe serviciul adversarei (4-3). Peng a replicat imediat și a realizat break-ul (4-4). Chinezoaica a preluat conducerea cu 5-4, după ce Halep a irosit o minge de break. Cele două jucătoare au ajuns în tie break, dar niciuna nu a reușit să se desprindă, deși Halep a condus cu 5-4 și a avut două servicii, ambele pierdute, după care s-a văzut în postura de a salva o minge de set la 5-6, a ratat o minge de meci, la 7-6, cerând challenge la o minge care a atins tușa, pentru ca în cele din urmă că câștige cu 9-7.
Halep a avut 5 ași în acest meci, iar Peng doar unul, românca a comis o dublă greșeală, iar Peng două. Halep a avut procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu (67%-60%), iar chinezoaica la serviciul al doilea (55%-52%). La capitolul winners, Peng a avut superioritate (27-19), dar a avut și mai multe erori neforțate (19-13).
Simona Halep și-a asigurat un cec de 147.000 de lire sterline și 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe belarusa Victoria Azarenka, victorioasă cu 3-6, 6-1, 6-4 în fața britanicei Heather Watson.
Azarenka (27 ani, 683 WTA), care e la șapte luni de la nașterea primului său copil, conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Simona, pe care a învins-o de două ori în 2012, la Doha, în optimi, cu 6-3, 6-1, și la Linz, în optimi, cu 6-1, 6-1. Halep a câștigat singurul duel în 2015, în sferturi, la US Open, cu 6-3, 4-6, 6-4.