x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Washington

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Washington

03 Aug 2017   •   23:02
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Washington

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o pe Mariana Duque-Marino (Columbia), în trei seturi, cu 3-6, 6-4, 6-2.

Halep (25 ani), principala favorită a turneului, a făcut multe greşeli în acest meci, însă a reuşit şi puncte remarcabile, câştigând meritat după o oră şi 40 de minute în faţa unei adversare de 27 de ani, care ocupă locul 115 în ierarhia mondială.

Halep a început catastrofal meciul şi a fost condusă cu 3-0, după care Duque-Marino şi-a păstrat avansul, câştigând primul set cu 6-3. În actul secund, Halep a jucat mult mai bine şi a condus cu 2-0 şi 5-1, însă adversara sa a revenit incredibil, s-a apropiat la 5-4, dar Simona a reuşit să închidă meciul pe serviciul adversarei (6-4). În decisiv, Halep s-a desprins în debutul setului, 2-0, dar a fost egalată, 2-2. Românca a trecut din nou în avantaj şi nu a mai putut fi oprită, încheind setul cu 6-2.

Românca a avut 16 mingi direct câştigătoare, faţă de 13 ale adversarei, dar a făcut şi 37 de duble greşeli, faţă de 34 comise de columbiană.

Halep a mai învins-o pe Duque-Marino în 2011 la Madrid, cu 6-3, 7-6 (6).

Simona şi-a asigurat un cec de 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi cu rusoaica Ekaterina Makarova, victorioasă cu 6-2, 6-4 în faţa portoricanei Monica Puig. Halep are 3-1 în meciurile directe cu Makarova (29 ani, 58 WTA).
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Simona Halep