x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului WTA

Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului WTA

20 Aug 2018   •   12:46
Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului WTA

Românca Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, la peste 2.000 de puncte, după finala jucată duminică la Cincinnati. 

 

Halep, campioană la Roland Garros în acest an, are acum 2.086 de puncte în faţa următoarei clasate, daneza Caroline Wozniacki, campioana de la Australian Open, în timp ce pe locul al treilea se află Stephens, campioana de la US Open, la aproape 2.600 de puncte de româncă. 

Olandeza Kiki Bertens, care a învins-o pe Halep la Cincinnati, a urcat patru locuri şi este pe 13, cea mai bună clasare din cariera sa. 

Simona Halep a ajuns la 42 de săptămâni ca lider WTA şi ocupă locul 11 într-o ierarhie all-time, fiind în urmărirea belarusei Victoria Azarenka, care a stat 51 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului WTA. 

Celelalte cinci românce din top 100 sunt Mihaela Buzărnescu, în continuare pe poziţia a 20-a, Sorana Cîrstea care se menţine pe 52, Irina Begu, care a coborât trei locuri şi se află pe 58, Monica Niculescu, aflată pe 61, un loc mai sus faţă de săptămâna trecută, şi Ana Bogdan, care a urcat patru poziţii şi se găseşte pe 74. 

La dublu, Irina Begu a coborât două locuri şi e pe 26, Mihaela Buzărnescu staţionează pe 29, Monica Niculescu a coborât 11 poziţii şi e pe 44, Raluca Olaru a pierdut şi ea trei locuri, fiind pe 52, iar Sorana Cîrstea se menţine pe 66, iar Irina Bara, pe 69. 

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep are aproape 1.900 puncte mai mult decât următoarea clasată, Angelique Kerber şi circa 2.900 mai mult decât ocupanta poziţiei a treia, Petra Kvitova. AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep clasament wta avans tenis