x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Soci 2014. Zoltan Kelemen, reprezentantul României la patinaj artistic, s-a calificat pentru programul liber

Soci 2014. Zoltan Kelemen, reprezentantul României la patinaj artistic, s-a calificat pentru programul liber

13 Feb 2014   •   21:34
Soci 2014. Zoltan Kelemen, reprezentantul României la patinaj artistic, s-a calificat pentru programul liber
Sursa foto: Soci 2014. Zoltan Kelemen, reprezentantul României la patinaj artistic, s-a calificat pentru programul liber

Reprezentantul României în concursul olimpic de patinaj artistic, Zoltan Kelemen, s-a calificat joi, la Soci, pentru programul liber, după disputarea programului scurt, cu 60,41 puncte, proba cea mai populară a acestei competiţii fiind marcată de abandonul favoritului gazdelor, Evgheni Pluşenko, care a acuzat o accidentare la spate în timpul încălzirii.

Programul scurt a fost dominat de japonezul Yuzuru Hanyu, în vârstă de numai 19 ani, care a reuşit o evoluţie apropiată de perfecţiune, obţinând un punctaj record - 101,45, urmat de canadianul Patrick Chan - 97,52 puncte şi campionul european, spaniolul Javier Fernandez - 86,98 puncte.

×