Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Rebecca Sramkova (Slovacia), cap de serie numărul opt, cu 6-3, 7-5, sâmbătă, în semifinalele turneului ITF de la Biarritz (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.
Cîrstea (26 ani, 87 WTA), a doua favorită, a fost întrecută într-o oră şi 30 de minute de o adversară de 19 ani, care ocupă locul 156 în ierarhia mondială.
Sorana şi-a creat nu mai puţin de 12 şanse de break, dar nu a reuşit să transforme decât două, în timp ce Sramkova a profitat de toate cele patru oportunităţi create. În setul al doilea, Cîrstea a condus cu 5-3, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând.
Cele două s-au mai întâlnit de două ori anul acesta, de fiecare dată în Brazilia, Sorana câştigând în ambele situaţii în trei seturi, cu 3-6, 7-5, 7-6 (1) în optimi la Guaruja (25.000 dolari) şi cu 2-6, 6-4, 6-3 în semifinale la Bertioga.
Sursa: AGERPRES