x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Swiatek o învinge pe Pliskova, fostă lideră mondială, în debutul campaniei de la Montreal

Swiatek o învinge pe Pliskova, fostă lideră mondială, în debutul campaniei de la Montreal

de Redacția Jurnalul    |    09 Aug 2023   •   22:28
Swiatek o învinge pe Pliskova, fostă lideră mondială, în debutul campaniei de la Montreal
Sursa foto: Hepta

Iga Swiatek a învins-o miercuri pe Karolina Pliskova la debutul ei la Openul Canadei din Montreal și s-a calificat în turul 3 al competiției, unde va întâlni câștigătoarea meciului dintre Sorana Cîrstea și Karolina Muchova.

A fost un meci disputat, al cărui prim set s-a decis la tiebreak în favoarea actualului lider al clasamentului feminin, cu 7-6 (6), după o oră și 3 minute.

Pliskova nu a mai reușit să țină nivelul de joc ridicat și a pierdut și al doilea set, cu 6-2, meciul încheindu-se după o oră și 50 de minute.

Scorul final a fost 7-6(6) 6-2, pentru Swiatek, care trece în turul următor pentru a o înfrunta fie pe Karolina Muchova, fie pe Sorana Cîrstea. Swiatek are acum o serie de 6 victorii consecutive, după triumful de la Openul Varșoviei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Swiatek