x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis - Fed Cup: Halep o învinge pe Konta şi România conduce Marea Britanie cu 2-1

Tenis - Fed Cup: Halep o învinge pe Konta şi România conduce Marea Britanie cu 2-1

23 Apr 2017   •   12:33
Tenis - Fed Cup: Halep o învinge pe Konta şi România conduce Marea Britanie cu 2-1

Simona Halep a învins-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-3, duminică, la Tenis Club IDU din Mamaia, iar echipa României conduce formaţia Marii Britanii cu 2-1, în barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup. 

Halep, numărul cinci mondial, s-a impus în faţa numărului 7 în lume într-o oră şi 22 de minute. 

Simona a dominat clar primul set, în care a condus cu 4-0 înainte ca Johanna Konta să ia singurul său ghem, iar apoi a încheiat manşa cu 6-1, după 27 de minute. 

Actul secund a fost mai echilibrat, iar la 1-1, Konta a reuşit break-ul, desprinzându-se la 3-1 după ce a salvat trei mingi de break. Simona a revenit formidabil, încurajată de public, şi a realizat o serie de cinci ghemuri consecutive, încheind meciul cu un as. 

Halep a avut 3 aşi în acest meci, dar a făcut şi 3 duble greşeli, totalizând 17 mingi direct câştigătoare (winners) şi 22 de erori neforţate. Konta a avut un singur as, a făcut două duble greşeli, a strâns 15 winners şi nu mai puţin de 36 de erori neforţate. 

Halep a pierdut ambele meciuri directe din circuitul WTA cu Konta, care s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, şi anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câştiga cu 6-1, 6-4. 

Halep a fost asistată de pe banca tehnică de colega sa Monica Niculescu, după ce căpitanul nejucător Ilie Năstase a fost eliminat din această întâlnire cu Marea Britanie, în urma unui incident petrecut sâmbătă. 

Simona Halep adusese şi primul punct al echipei României, după 6-4, 6-1 cu Heather Watson, după care Konta a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-2, 6-3. 

În ultimul meci de simplu, Irina Begu (26 ani, 33 WTA) o va întâlni pe Heather Watson (24 ani, 113 WTA). Begu a ieşit învingătoare din singura sa confruntare cu Watson, în 2013, 6-2, 6-4 în primul tur la Indian Wells. 

Meciul de dublu se va desfăşura între perechile Monica Niculescu (23 WTA la dublu)/Sorana Cîrstea (1.101 WTA la dublu) şi Laura Robson (267 WTA la dublu)/Jocelyn Rae (106 WTA al dublu), în finalul zilei de duminică. 

România ţinteşte menţinerea în al doilea eşalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la Bucureşti, în primul tur al Grupei Mondiale II. 

Marea Britanie vizează promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câştigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câştigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în faţa Letoniei, Turciei şi Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în faţa Croaţiei. 

România şi Marea Britanie au jucat de cinci ori în Cupa Federaţiei, tricolorele câştigând de patru ori. Prima confruntare a avut loc în 1973, la Bad Homburg (RF Germania), iar România s-a impus cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale. În 1999, România câştiga cu 2-0 la Murcia (Spania), în semifinalele Grupei I a zonei Europa-Africa, iar peste doi ani învingea tot la Murcia cu 2-1, în primul tur al Grupei I zonale. În 2004, Marea Britanie câştiga cu 2-1 în Malta, în Grupa a II-a a zonei Europa-Africa. Ultima confruntare a avut loc în 2014, la Budapesta, în Grupa I a zonei Europa-Africa, iar România s-a impus cu 2-1, Simona Halep învingând-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-4, după ce Heather Watson trecuse de Sorana Cîrstea cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, pentru ca punctul decisiv să fie adus de Irina Begu şi Monica Niculescu, victorie cu un sec 6-0, 6-2 în faţa perechii Jocelyn Rae/Heather Watson. 
AGERPRES

×