Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, numărul 3 mondial, a obţinut calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a înregistrat cea de-a treia victorie consecutivă în Grupa Albă a acestei competiţii: 6-4, 4-6, 7-5 cu cehoaica Petra Kvitova, vineri, la Singapore.
În urma acestui succes, Muguruza şi-a asigurat prima poziţie în clasamentul final al grupei şi o va evita astfel în penultimul act pe rusoaica Maria Şarapova, care a obţinut la rândul trei trei victorii în Grupa Roşie.
Spaniola, cap de serie numărul 2, urmează să se lupte pentru un loc în finală cu poloneza Agnieszka Radwanska, ocupanta locului secund în Grupa Roşie, care a reuşit să o elimine pe românca Simona Halep, principala favorită a acestui turneu.
Ultimul loc în careul final al Turneului Campioanelor va fi stabilit la finalul meciului dintre cehoaica Lucie Safarova şi germanca Angelique Kerber.
Sursa: Agerpres