x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Un nou premiu WTA pentru Simona Halep. Meciul cu Angelique Kerber de la Australian Open a fost desemnat partida anului în WTA!

Un nou premiu WTA pentru Simona Halep. Meciul cu Angelique Kerber de la Australian Open a fost desemnat partida anului în WTA!

01 Dec 2018   •   12:01
Un nou premiu WTA pentru Simona Halep. Meciul cu Angelique Kerber de la Australian Open a fost desemnat partida anului în WTA!

Simona Halep, locul 1 în clasamentul WTA, a primit un nou premiu din partea site-ului oficial al WTA.

Partida lui Halep cu Angelique Kerber, 2 WTA, din semifinalele turneului de la Australian Open din acest an, a fost desemnat cel mai frumos meci de la un Grand Slam din 2018, potrivit Telekom Sport.

 

Halep s-a impus, cu scorul de 6-3, 4-6, 9-7, şi s-a calificat pentru prima dată în finala Australian Open. Halep a salvat două mingi de meci, înainte a de fructifica a patra minge de finală, după după două ore şi 20 de minute de joc.

"Ciocnirea titanilor", a prefaţat site-ul oficial al WTA înfruntarea dintre Halep şi Kerber de atunci şi cele două jucătoare au respectat aşteptările, cu o luptă dură, intensă, pentru locul din ultimul act al turneului de la Melbourne. A fost partida turneului, prin jocul de înaltă calitate arătat, prin risipa de energie, prin tensiunea ce a atins cote maxime, care au ridicat în picioare spectatorii de pe Rod Laver Arena şi i-au ţinut cu sufletul la gură. Un meci între cele mai în formă jucătoare din circuit, în acest an, rapide, dispuse la efort şi cu baje de lovituri aproape complete.

Partida a avut în prima parte un ritm alert, de tenis "bliţ", imprimat de Simona Halep, apoi s-a trecut la lupta corp la corp, cu schimburi şi ghemuri lungi, în care Kerber s-a simţit mai bine. Învingătoare urma să fie însă sportiva cu cea mai bună condiţie fizică şi cel mai bun psihic: Simona Halep.

Halep a luat-o tare pe Kerber de la început. Mai ofensivă ca niciodată, românca s-a năpustit peste adversara ei, cu o demonstraţie de tenis rapid şi eficient: 5-0 în 13 minute şi cu trei break-uri. Kerber s-a clătinat sub loviturile încasate, a greşit destul de mult, dar nu a cedat. Şi-a corectat evoluţia, a început să depună mai mult efort, să ajungă la mingile Simonei Halep şi să echilibreze meciul.

Kerber s-a apropiat la 3-5, recuperând două break-uri, dar şi-a pierdut apoi serviciul şi românca a câştigat primul set, cu 6-3, după doar 25 de minute de joc.

Setul al doilea a arătat o jucătoare germană mai ofensivă, mai concentrată, în timp ce Halep a mai scăzut ritmul şi a intrat în schimburile lungi de mingi, preferate de câştigătoarea din 2016, de la Melbourne. Totuşi, Halep a rupt echilibrul, cu break la 2-1, a avut o minge de 4-1, dar Kerber a făcut rebreak şi a egalat apoi la 3. La 4-3, Halep a ratat două mingi de break şi a fost neinspirată folosind o "scurtă", la care Kerber a ajuns şi a punctat, egalând din nou, la 4. Jucătoarea română a avut o nouă minge de ghem, de 5-4, dar nu a fructificat-o nici pe aceasta, iar Kerber a făcut break şi imediat a închis setul cu 6-4, după o oră şi 19 minute de la start.

Fostul lider WTA a început cu break decisivul, nesusţinut de propriul serviciu însă. De la 1-1, jucătoarele au mers cu serviciul până la 4-3, când Halep a reuşit un nou break şi a servit pentru meci. Românca a fost la două mingi de finală, dar germana nu a cedat şi făcut rebreak, după un de 26 de lovituri. La 5-4, românca a avut două mingi consecutive de meci, pe serviciul germanei, dar aceasta a jucat extraordinar şi le-a anulat, apoi a făcut ea break şi servit pentru finală, A fost rândul Simonei Halep să salveze două mingi de meci, la 40-15 pentru Kerber şi să egaleze, la 6. Următoarea oportunitate de finală a apărut pentru Halep, la 8-7. Pe prima, a treia din această întâlnire, a ratat-o, dar nu şi pe următoarea, împunându-se cu 9-7.

În finală, Halep, locul I WTA, era învinsă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA. Românca pierdea a treia finală de grand slam jucată în carieră şi cobora, pe poziţia a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni. La scurt timp, Halep a redevenit liderul WTA, iar la următorul grand slam, cel de la Roland Garros, ridica trofeul deasupra capului.

×
Subiecte în articol: simona halep