x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Veste bună pentru Halep. Va rămâne lider mondial și după Wimbledon

Veste bună pentru Halep. Va rămâne lider mondial și după Wimbledon

04 Iul 2018   •   20:52
Veste bună pentru Halep. Va rămâne lider mondial și după Wimbledon

Daneza Caroline Wozniacki, numărul doi mondial al tenisului feminin, a fost eliminată miercuri în turul 2 la Wimbledon de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 35 WTA, în trei seturi, 6-4, 1-6, 7-5, astfel că românca Simona Halep îşi va păstra prima poziţie în clasamentul WTA şi după turneul londonez.

Câştigătoare în acest an a Openului Australiei, după o finală cu Simona Halep, Wozniacki s-a impus sâmbătă în turneul pe iarbă de la  Eastbourne, dar nu reuşeşte nici de această dată să aibă rezultate bune la Wimbledon, singurul turneu de Mare Şlem unde nu a atins niciodată sferturile de finală, scrie AFP.

Makarova a câştigat primul set cu 6-4, după ce a condus cu 5-1, Wozniacki şi l-a adjudecat pe al doilea, cu un sec 6-1, iar rusoaica a reuşit să se impună cu 7-5 în decisiv, după ce a avut 5-1 şi a fost egalată, 5-5.

Wozniacki şi americanca Sloane Stephens, numărul patru mondial, erau singurele care o puteau detrona pe Simona Halep în cazul unor evoluţii foarte bune la Wimbledon.

Fostul lider mondial Serena Williams, cap de serie N.25 la Wimbledon, a trecut de bulgăroaica Viktoria Tomova, locul 135 WTA, jucătoare venită din calificări, în două seturi, 6-1, 6-4. Americanca, în căutarea unui al optulea trofeu la Londra, o va întâlni în runda următoare pe învingătoarea dintre Kristina Mladenovic (Franţa) şi Tatjana Maria (Germania).

Serena Williams, care a născut o fetiţă în septembrie 2017, şi se află pe locul 181 în ierarhia WTA, a intrat pe lista capilor de serie datorită organizatorilor, decizie care a contrastat cu cea luată la Roland Garros, unde nu a figurat pe lista favoritelor.

Tot miercuri, la Wimbledon, jucătoarea cehă Lucie Safarova a trecut de poloneza Agnieszka Radwanska (N.32) în două seturi, 7-5, 6-4. În runda inaugurală, Radwanska a învins-o dramatic pe românca Elena-Gabriela Ruse.

Tot în turul 2, Camila Giorgi (Italia) a dispus de Madison Brengle (SUA), 6-4, 6-4.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: caroline wozniacki Simona Halep